“În așteptarea linie ferate”
„Una din anomaliile cele mai mari este completa izolare a Bucovinei de Ardealul transcarpatin. Ca să ajungi din Cernăuți la Satu Mare sau Oradea trebuie să călătorești, ca un prizonier, într’un vagon sigilat prin Polonia și Cehoslovacia. Ca să te scutești de acest calvar, trebuie, pe de altă parte, să faci ocolul României, prin Aiud și Ploiești. Traficul însă între Bucovina și Ardeal nu este un trafic de plăcere. Sunt atâtea motive de ordin economic care ridică această problemă la un imperativ absolut. Vinovații sunt „ai noștri”, societățile noastre din Bucovina. Căci o solidară și energică și înainte de toate stăruitoare intervenție colectivă a celor ce reprezintă provincia noastră ar fi dus, de mult, la soluționarea acestei vitale probleme. Din nou se zvonește că realizarea liniei Ilva Mică – Vatra Dornei este serios luată în considerare”.
„Viața Bucovinei”, Anul II, nr. 3, Martie 1931.
„Antrepozitul frigorific”
„Cu o lună înainte de termenul prevăzut, ca urmare a eforturilor conjugate ale constructorilor și beneficiarului, pe platforma industrială din zona de vest a Sucevei a fost dat în funcțiune un nou obiectiv: antrepozitul frigorific aparținînd Fabricii de conserve și semipreparate din carne de la Șcheia. Noua unitate este destinată conservării prin frig a materiei prime pentru industrializare și produse finite. Uzina de frig este dotată cu utilaje de producție românească, procesul tehnologic fiind în mare parte automatizat. Pentru o folosire cît mai rațională a spațiilor de producție, depozitarea se va face prin paletizare și exploatarea acestora pe dimensiuni verticale. Este de menționat că în actualul cincinal platforma industrială de aici se va mai întregi cu o unitate de congelare a legumelor și fructelor, un centru de condiționare și îmbuteliere a vinurilor – ambele aflate în construcție – precum și cu o modernă fabrică de bere”.
„Zori noi”, Anul XXVI, nr. 7526, Suceava, Joi 2 martie 1972.