Antrenorul dublei campioane naționale la rugby a răbufnit privind dezastrul și bătaia de joc de la baza Unirea



Codrin Prorociuc
Codrin Prorociuc

Echipa de rugby juniori I a LPS Suceava a avut parte de un nou meci infernal, duminică, în cadrul campionatului național de rugby, ediția 2025-2026.

În fața unei asistențe numeroase pentru un meci la juniori, elevii antrenorilor Codrin Prorociuc și Sabin Crețu au remizat, 10-10, cu CSU Junior Cluj, după un meci echilibrat și foarte competitiv, din ambele tabere.

După meci, antrenorul principal, Codrin Prorociuc, a răbufnit la adresa condițiilor de la baza Unirea, care aparține de clubul CSM Suceava.

”Condiții” este mai mult o metaforă, având în vedere că sportivii nu au nici măcar apă caldă pentru a face un duș după meci.

”Sportul trece prin momente grele, prin umilințe zilnice. Am ajuns în situația în care plătim chiria stadionului, dar nu avem apă caldă de aproape un an, iar sportivii nu au unde să se spele după antrenamente. Nu se găsesc nici măcar 2-3 saci de var pentru a trasa terenul înainte de meciuri. La toate meciurile jucate acasă am mințit echipele oaspete că este avarie, că se repară etc.”, a arătat Codrin Prorociuc într-o postare pe Facebook.

  • Parte din tinerii campioni naționali, în prag de a se lăsa de sportul de performanță

Asta se întâmplă în condițiile în care vorbim de o echipă care, doi ani la rând, a ieșit campioană națională la rugby.

Echipa de juniori I a LPS Suceava
Echipa de juniori I a LPS Suceava

Din păcate, tinerii campioni naționali s-au împrăștiat deja pe la cluburi din țară ori s-au lăsat sau sunt în prag de a se lăsa de sportul de performanță.

Asta pentru că la seniori, la Suceava, nu li se oferă mai nimic.

Clubul de seniori ține tot de CSM Suceava, clubul sportiv care nu este în stare nici măcar să asigure apă caldă la stadion.

  • Directorul CSM Suceava, Radu Mihalescu, doar o mare dezamăgire

Radu Mihalescu este cel care conduce acest club de un an de zile.

Acesta era în trecut chiar cel mai aspru critic al fostului director, Vasile Băițan.

Cei care au de a face acum într-un fel sau altul cu CSM Suceava spun că acum este și mai rău.

Singurul răspuns al directorului la întrebări și nemulțumiri este că nu sunt bani, că nu are buget și că nu este ajutat de minister.

Culmea penibilului urmează să fie atinsă și când se va ajunge ca echipa de rugby seniori să nu poată încasa tranșa de finanțare de la Consiliul Județean Suceava pentru că directorul spune că nu are nici cei 10% care trebuie puși, conform legii, pentru accesarea banilor.

  • Apel pentru ca echipa performantă să nu fie lăsată să moară

Revenind la Codrin Prorociuc, acesta a făcut apel la autorități și mediul privat să îl ajute. Compania Railex este cea care a dat tonul în acest an, însă este nevoie de mult mai mult.

”Sunt frustrat și dezamăgit. Cei din spate comentează, dar prea puțini se implică cu adevărat. Tot ceea ce s-a realizat la Suceava în ultimii ani a fost rodul unei munci uriașe, al pasiunii și al unui vis comun împărtășit de toți cei care au pus suflet.

Fac un apel sincer către autoritățile locale, mediul privat și către toți cei care doresc să sprijine acest sport, să ne ajute să-l ținem în viață”, și-a continuat spusele Codrin Prorociuc.

Echipa locală de rugby juniori I încearcă să intre în play-off după ce doi ani la rând a ieșit campioană națională la rugby juniori I (cea mai importantă categorie de juniori din România).

Sucevenii mai au de jucat în această toamnă un meci, la Bârlad.

Echipa de acum este în mare parte nouă, formată din copii care încearcă să îi înlocuiască pe cei care au fost campioni naționali doi ani la rând și care, împlinind 20 de ani, nu mai sunt eligibili la juniori.



Recomandări