La finalul victoriei în fața liderului Rapid București, antrenorul Bucovinei Pojorâta, Dănuț Mândrilă, și-a felicitat jucătorii pentru acest succes în premieră pentru club. Întrebat dacă echipa își va schimba obiectivul cu unul mai îndrăzneț, tehnicianul Pojorâtei a declarat că Bucovina este o echipă mică și atât el, cât și jucătorii trebuie să-și vadă lungul nasului și să nu se îmbete cu apă rece după un astfel de rezultat.
„Este cea mai importantă victorie din istoria clubului împotriva favoritei la promovare. După ultimele două jocuri aveam speranțe că vom obține un rezultat bun cu Rapidul. Îi felicit pe băieți pentru că s-au dăruit, au respectat ce am făcut la antrenamente și iată că a venit acest succes. Poate ne-au tratat puțin superficial, deși nu cred că nu știau că putem să le punem unele probleme. Și-n primele etape am jucat bine, dar s-a văzut lipsa de experiență și am pierdut multe puncte. Pe final am avut emoții, atunci când rapidiștii au pus presiune pe noi, dar Dumnezeu a fost astăzi cu noi și am câștigat. Sper ca de la meci la meci să creștem și să obținem cât mai multe puncte, așa cum am făcut-o în ultimele trei echipe”, a explicat Dănuț Mândrilă.
Antrenorul Dan Alexa știa că va avea un meci greu la Pojorâta
Vizibil supărat după acest rezultat neașteptat pentru fanii echipei, antrenorul celor de la Rapid București, Dan Alexa, i-a felicitat pe jucătorii Pojorâtei și a pus acest eșec pe seama absențelor, neșansei și a adaptării adversarului pe un teren mai dificil.
„Știam că ne așteaptă un meci foarte greu. Am avut cinci absențe și l-am pierdut în prima repriză și pe Moke. Știam că pe teren propriu, Pojorâta este foarte bună și se pliază pe condițiile terenului de aici. Bravo lor, au știut exact ce să joace pe un astfel de teren. Noi am jucat în partea a doua cu improvizații, cu jucători ce n-au mai jucat pe acele posturi și lucrul ăsta s-a văzut. Cred că am avut și două penalty-uri, la unul recunoscând și fundașul, și două situații mari la 0 – 0 și 0 – 1. Felicit Pojorâta pentru rezultat, mai ales că a dovedit că este foarte greu de bătut acasă în acest campionat. Jucătorii noștri au dat totul, dar am avut și puțină neșansă, dar ăsta este fotbalul, iar Pojorâta a obținut un rezultat important pentru ei”, a explicat Dan Alexa.
Marcatorul primului gol al Pojorâtei, Daniel Cristescu, crede că reușita cu Rapidul este poate una din cele mai frumoase ale carierei.
„Se poate spune că a fost cel mai frumos gol al carierei, deși am 28 de ani, și sper să nu fie ultimul. De acum încercăm să tratăm fiecare meci cât mai bine și să obținem cât mai multe puncte, mai ales acasă, dar și-n deplasare. A fost un meci greu împotriva unei echipe de tradiție, cu o galerie foarte inimoasă. Noi suntem o echipă mică, dar încă o dată s-a demonstrat că buturuga mică răstoarnă carul mare”, a concluzionat Cristescu.
Celălalt marcator al Bucovinei în disputa cu Rapid București, Marius Coman, a reușit să dea dovadă de maturitate la faza golului, deși nu are o experiență foarte mare.
„Sunt foarte bucuros de această victorie. Am reușit un gol important pentru echipă și pot spune că rămânem în istorie după acest rezultat frumos pentru această comună. Le mulțumim fanilor că au fost alături de noi până-n ultimul minut. Am avut emoții pe final, dar s-a terminat cu bine”, a declarat Marius Coman.
Ioan Bogdan Codreanu: „Echipa a demonstrat până acum că nu întâmplător am ajuns în Liga a II-a”
Unul dintre cei mai înfocați și susținători ai echipei din Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, a trăit cu sufletul la gură până la fluierul final și s-a bucurat alături de suporteri și echipă de acest succes istoric pentru clubul din localitate, la fel cum a făcut-o la fiecare meci.
„Sunt bucuros și am crezut până la capăt în echipa noastră, care a demonstrat că de la meci la meci a crescut, cu toate că mulți au pariat la început că ne vom face de râs. Totuși, echipa a demonstrat până acum că nu întâmplător am ajuns în Liga a II-a. Îmi doresc foarte mult ca această echipă să aibă putere, forță și sănătate ca să meargă mai departe și să scrie noi pagini în istoria fotbalului din Pojorâta. Aceste momente unice poate nici nu le-am visat, nu să le vedem aici pe acest stadion. Este din nou o zi minunată pentru pojoreni, pentru Bucovina de munte, pentru Suceava. Am demonstrat că se poate și nu întotdeauna cei ce pariază pe cel mai bun au dreptate. Îi felicit pe toți, inclusiv pe cei care pun umărul să putem ține această echipă, pentru că simplu nu-i. Bugetul local nu a dat nimic până acum, iar sponsorii, spre bucuria noastră, sunt tot mai mulți de la o zi la alta, iar fenomenul s-a creat” a declarat primarul Pojorâtei, Ioan Bogdan Codreanu.