Declarații

Antrenorul brașovenilor, Ionel Ene, a criticat dur prestația arbitrilor



Antrenorul Ionel Ene a văzut aproape jumătate de meci din tribună, după ce și-a scos echipa din teren și a primit cartonaș roșu în același minut, 39
Antrenorul Ionel Ene a văzut aproape jumătate de meci din tribună, după ce și-a scos echipa din teren și a primit cartonaș roșu în același minut, 39

Foarte agitat pe tot parcursul meciului, antrenorul oaspeților de la Dinamo Brașov, Ionel Ene, a contestat majoritatea deciziilor celor doi arbitri, chiar și din tribună, acolo unde a fost trimis în minutul 39, când a văzut cartonașul roșu. În semn de protest față de maniera de arbitraj, tehnicianul brașovenilor și-a scos elevii din teren în minutul 39, dar a revenit asupra acestei decizii după trei minute și jocul a putut fi continuat.
Antrenorul celor de la Dinamo Brașov nu i-a iertat pe arbitrii întâlnirii nici la conferința de presă organizată după meci, acolo unde i-a catalogat ca fiind doi începători ce au stricat jocul.
„A fost un meci de luptă, unul încâlcit în care gazdele erau favorite, iar arbitrii, pe care îi consider începători, au stricat jocul, nu din rea voință, ci din neștiință. Am decis să retrag echipa din teren ca un protest împotriva arbitrajului, dar am decis să revenim, în primul rând pentru publicul spectator, care a venit să vadă un spectacol handbalistic. Am primit multe goluri pe contraatac, după faulturi în atac date aiurea de arbitri, dar și greșeli neprovocate ale jucătorilor noștri”, a declarat, după meci, antrenorul dinamoviștilor, Ionel Ene. Acesta a mai adăugat că echipa Universității a obișnuit iubitorii handbalului cu un joc modern, în viteză, plăcut ochiului, dar acum este într-o pantă puțin descendentă, fapt ce s-a văzut și în meciul de la Bacău, dar și în meciul de sâmbătă.
Leronard Bibirig: „Am controlat meciul pe toată durata lui”
Deși au evoluat împotriva celor de la Dinamo Brașov în diferite formule de joc, cu improvizații pe posturile de pivot și conducător de joc, antrenorul Leonard Bibirig s-a arătat mulțumit de evoluția elevilor săi, mai ales a celor care au evoluat pe alte posturi decât joacă de obicei.
„Știam că ne așteaptă un meci greu și mă bucur că am controlat partida pe tot parcursul ei. Ne-am relaxat când aveam opt goluri și asta ne-a costat, dar pe fondul unei apărări exacte am marcat și am reușit să câștigăm. Felicit echipa pentru acest succes și pentru felul în care s-a dăruit pe teren. Din păcate, orice jucător lipsă din angrenajul echipei se cunoaște în jocul nostru, dar atât în perioada de pauză, cât și la antrenamente am exersat diferite formule și acest lucru și-a spus cuvântul și astăzi, într-o dispută în care sportivii ce au jucat pe alte posturi au făcut-o foarte bine”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că urmează o perioadă cu meciuri dificile, primul fiind în etapa viitoare, când studenții vor juca la Caraș-Severin, vineri, de la orele 20.00, în direct la Digi Sport.