Christoph Daum (62 de ani), selecționerul României, a fost prezent marți, 18 octombrie, la cursurile Școlii de Antrenori, acolo unde a ținut și o prelegere.
Tehnicianul german a dezvăluit, printre altele, care sunt cele 10 principii ale sale, dar și de ce își rezervă o zi pe săptămână doar pentru el. Extrem de volubil, Daum a fost sincer atunci când a fost întrebat de către Țiți Dumitriu, fost antrenor al Stelei, dacă a întâlnit în activitatea de până în prezent un conducător care i-a impus un jucător sau o schimbare.
„Desigur! Când lucrezi în Turcia nu merge altfel. Pentru președinte, antrenorii sunt jucării. Vine președintele cu gâtul umflat după o înfrângere cu Galata sau cu Beșiktaș. ’Nu vreau să-i mai văd pe ăsta și ăsta în echipă. Ce pot să fac? El dă banii. Pot fi doar ca un boxer, să evit loviturile. Săptămâna viitoare câștig cu aceiași jucători, iar președintele vine și spune ’Am văzut ce ai făcut, eu doar ți-am atras atenția’, așa că…”, a răspuns selecționerul.
Daum a completat însă că în toate aceste chestiuni trebuie să existe și o limită.
„Jucătorii și antrenorii sunt sclavii patronilor, așa văd ei lucrurile. Dar, trebuie să ai o limită când trebuie să pui stop. Le-am zis ’știți ceva? Poate aveți sute de milioane, dar eu am onoarea mea. Și ne despărțim’. Nu trebuie să permiți orice ca antrenor”, a mai spus Daum.
În România, a devenit deja de notorietate faptul că patronii din Liga 1 se bagă peste antrenori. Gigi Becali, finanțatorul Stelei, dar și Adrian Porumboiu, fostul patron al celor de la FC Vaslui, au recunoscut public faptul că de multe ori le-au trasmis antrenorilor să facă anumite schimbări în formula de start și chiar în timpul partidelor.
Cel mai recent exemplu vine chiar de la Steaua, acolo unde Becali i-a ordonat lui Reghecampf să nu-l mai bage deloc în echipă pe Mitrea.
Daum: „Exersez în fața oglinzii discursul introductiv și mă filmez”
Tehnicianul german i-a avertizat pe cursanți că „trecerea de la jucător la antrenor nu e ușoară” și le-a dezvăluit că „exersez în fața oglinzii discursul introductiv și mă filmez”, dar a discutat și despre principiile pe care le-a urmat în carieră.
Comunicarea, focalizarea, coordonarea, analiza, viziunea, excelența, precizia, notițele, încrederea și echilibrul sunt cele 10 principii ale lui Daum, care a insitat doar pe câteva dintre ele.
Antrenorul „tricolorilor” crede că focalizarea este extrem de importantă. „Privirea peste umăr e vitală. Un metru la stânga sau la drepata poate însemna totul, să pierzi sau să câștigi. Fiți pregătiți să-i enervați pe jucătorii voștri, doar așa veți reuși să obțineți concentrare”, a explicat Daum.
Și analiza este fundamentală pentru german. „Departamentele de scouting trebuie să găsească jucători tineri și talentați. În Germania, sunt 55 de jucători sub 23 de ani titulari în prima ligă. În Anglia, 32. În Italia, 23. În Spania, 20. Cluburi ca Leipzig nu mai transferă jucători de peste 23 de ani”, a spus selecționerul. Răzvan Marin, care a avut un debut apreciat unanim la națională „este unul dintre cei mai buni jucători”, crede Daum, care insistă că „și pentru mine, criteriul vârstei e important”.
Ce înseamnă să vii cu ceva nou în România
Viziunea are, de asemenea, rolul său în cariera de antrenor. Daum a oferit exemplele Johan Cruyff, Pep Guardiola, Thomas Tuchel sau Jurgen Klopp, care au venit cu ceva nou. „În România, dacă vii cu ceva nou, ești atacat. Se spune că era mai bine înainte. Apoi vin primii care spun că poate merge și așa, iar dacă ai succes, toți spun că e previzibil”, a precizat tehnicianul de 62 de ani, care le-a recomandat viitorilor antrenori să rămână dornici de cunoaștere.
Ca un adevărat german, Daum este un fan al preciziei. „Deveniți fanatici ai detaliilor. Suntem prea comozi și uităm de ele. Nu permiteți să fie încălcate regulile”, spune antrenorul care a fost campion în Germania, Turcia și Austria.
În fine, echilibrul „între minte și corp, între individualități și echipă” este foarte important pentru Daum. „Să ne controlăm sănătatea! Eu merg la medic cu regularitate. Am fost o săptămână în India și am învățat să meditez. Asta mi-a dat multă forță și mai multă liniște. Când cineva mă supără, intru într-o tehnică de respirație”, a povestit selecționerul.
Totodată, Christoph Daum crede că un antrenor trebuie să fie expert în fotbal, un fanatic, planificator, model, un bun comunicator, optimist, cunoscător al mass-media, vizionar, psiholog, pedagog și mediator.
În opinia lui Daum, un antrenament mental e tot un antrenament, planificarea trebuie făcută împreună cu echipa, jucătorii au nevoie de un antrenor cu o personalitate puternică și doar cine gândește în perspectivă are avantaje.
Punct de vedere
Antrenorii sunt sclavii patronilor
