Antrenorii cei glumeți

În mod evident Marco van Basten nu a vrut să fie generos atunci când, înaintea meciului cu noi, a spus că sunt trei echipe de valori apropiate, dintre care se vor alege cele două calificate. Comentariile noastre într-acolo băteau: că face pe gazda ospitalieră, că vrea să ne adoarmă vigilența, că face pe domnul cu noi. Când colo, ce constatăm? Că omul fusese doar lucid, realist într-un fel în care noi (fine-ar ginta latină!) nu vom putea fi vreodată și că evaluase foarte corect potențialul echipei noastre, cel puțin, care a și dovedit că poate fi egala unei Olande care nu mai e de multă vreme ce-a fost odat’. Ulterior, același van Basten a dat-o cumva pe glumă, citând din Sorin Cârțu (probabil fără să-l cunoască) chestia aia cu autobuzul băgat în poartă. Ca să nu fie dubii, mai spun o dată răspicat: România nu este și nu va fi vreodată egala Olandei. Se poate spune însă fără greșeală că România de acum (evident mult mai slabă decât ce a lui Hagi, Popescu și Răducioiu) este egală ca valoare cu Olanda de acum, și ea infinit mai slabă decât cea a lui Johann Cruyff, cea a lui van Basten și chiar cea a lui van Nijstelrooy. De unde, poate, și ideea (noi o luăm drept glumă, la fel de „reușită” ca a lui van Basten!) cu care spiritualul Pițurcă ne-a delectat după victoria cu 3-0 împotriva funcționărimii și ospătărimii din Marele Ducat al Luxemburgului: acum suntem favoriți la calificare! Da, Piți, suntem, dar tot de pe locul 2, dacă nu ți-o fi cu supărare. De ce? Simplu: fiindcă tu n-o să ai, cum n-ai avut niciodată, curaj să bagi împotriva aceleiași Olande, la București, atacanții cu care ți-a dat mâna să umilești Luxemburgul. N-o să-l bagi pe Zicu, fiindcă ai să încerci din nou tactica strămoșească a pârjolirii ierbii în fața hoardei olandeze, mai preocupat să nu iei bătaie decât să le-o tragi tu. Și parcă văd cam același scenariu și cu Slovenia… ca să nu mai pomenesc de Belarus! Așa că om fi noi favoriți, dar la… locul 2. Ori o fi o nouă glumiță, din inepuizabilul repertoriu al magnificei triplete umoristice, din rândurile căreia, mai pițurcian decât van Basten este doar Stoicikov și veșnicele sale glume cu mămăliguța. Îl înțeleg: li s-au terminat castraveciorii murați, astfel încât, fără ei, îi cade greu la stomac.