S-a tras linia, așadar, în liga lui Mitică la facultate, că aia cu brutăria mi se pare cam infantilă. Avem una dintre campioanele scontate, CFR Cluj, după cum pronosticam în iarnă. Și, ca să facem bilanțul în mod corect, atunci am văzut o luptă între CFR și Rapid, dar iată că ultima n-a ținut pasul până la final. Nici măcar până la finalul unor meciuri! Cum vă sună asta: 1-1 cu Târgu Mureș la ultima fază, autogol de 2-2 cu Gazul în min 91, în timp ce un fost rapidist de suflet dădea gol în prelungiri pentru CFR, în meciul cu sibienii, iar apoi gol al lui Cadu tot pe final, cu U Cluj? Unii pierd puncte ca proștii, la potou, ceilalți le adună. Și aici s-a făcut diferența, dar ar fi prea simplu să se dea vina pe ghinion. Cum să vii tu, Răzvan Lucescu, și să spui că nu-ți reproșezi nimic în campionatul ăla?! Juniorul s-a confirmat antrenor mare de echipe mici. Nu știe și nu va ști niciodată să joace altfel decât căznit, fricos, cu fundu-n poartă. Așa a făcut și cu naționala la bosniaci acasă, când au venit ăia peste noi și au întors scorul. Păi dacă el nu-și reproșează nimic, Rui Duarte la adresa cui a răbufnit pentru jocul prea defensiv? Iar apropo de Târgu Mureș, Reghecampf i-a arătat câteva etape mai târziu cum se poate învinge echipa lui Sabău, jucând eminamente ofensiv. Bineînțeles, astăzi Lucescu va juca la fel de „pragmatic” cu Dinamo în finala Cupei României și foarte probabil va câștiga. Deci încă un sezon perfect pentru Rapid. În ceea ce-o privește pe Dinamo, lider în pauza de iarnă, anticipasem o slăbire a ritmului, care până la urmă s-a transformat într-o cădere zgomotoasă, de prea sus ce se cocoțase.
Așa a ajuns CFR să se bată la titlu cu Vaslui, iar fără acel penalti subtilizat de Kapetanos în rejucarea cu U Cluj, poate că acum Porumboiu își făcea altfel planurile de Liga Campionilor. Că Vasluiul a făcut o mutare deșteaptă renunțând la Hizo spusesem și în iarnă, anticipând o surpriză plăcută, dar noul antrenor a depășit orice așteptări, Vasluiul fiind de departe campioana returului. De fapt, a spus-o pe șleau chiar Ignacio, titlul s-a ratat pentru că în primele 18 etape s-au câștigat prea puține puncte. În lupta la vârf s-a implicat și Steaua, mai mult conjunctural, dar pe ea mă feresc s-o includ într-o analiză fotbalistică.