Fotbaliștii Cetății au parte de condiții extreme de pregătire în cantonamentul de la Poiana Negri. Dimineața, la ora 7.00, când ies la înviorare, termometrele indică chiar și minus 20 de grade Celsius, iar pe parcursul celorlalte două ședințe de pregătire zilnice temperatura mai crește doar cu 3-4 grade. Astfel, din cauza gerului și frigului pătrunzător, elevii lui Ioan Radu resimt și mai mult duritatea antrenamentelor din stagiul de pregătire montan.
De iadul de la Poiana Negri au scăpat accidentații Mircea Negru și Andrei Duman, care nici n-au făcut deplasarea la munte. Negru s-a pricopsit în cursul săptămânii trecute cu o puternică viroză pulmonară, care l-a doborât la pat, în vreme ce juniorul Duman este ținut pe tușă de o accidentare suspectă la mușchii abdominali încă de astă vară și tot de atunci președintele Ciprian Anton îi promite că îl trimite la un consult la București, ceea ce evident că nu s-a întâmplat până acum. Este, dacă vreți, o nouă mostră despre atenția cu care gruparea suceveană își înconjoară fotbaliștii de perspectivă din lot. Nu de alta, dar înainte de startul campionatului, Duman era considerat juniorul numărul 1 al echipei.
Fotbal Club Cetatea
Antrenamente la minus 20 de grade Celsius






