Încălzirea bruscă a vremii a prilejuit divizionarei B sucevene o problemă neașteptată, lipsa terenurilor de joc pentru antrenament. Cum terenurile din cartierele Ițcani și George Enescu sînt în prezent sub ape, fotbaliștii de la Cetatea s-au pregătit timp de două zile pe stadionul din comuna Moara. Între timp însă, și acea suprafață a devenit impracticabilă, astfel că antrenorul Ioan Radu a susținut antrenamentul de ieri dimineață în sala Liceului cu Program Sportiv. Pe de altă parte, ieri au început pe stadionul Areni lucrările de îndepărtare a gheții de pe gazon. „Avem mare noroc că evoluăm în prima etapă în deplasare la Mangalia, astfel că primul meci pe teren propriu va avea loc în data de 11 martie. Sper ca până atunci vremea să nu se înrăutățească din nou, și să avem parte de o suprafață de joc decentă la ora partidei cu Gloria Buzău. Nu de alta, dar după ce am protejat gazonul pe toată durata iernii, ar fi păcat să-l facem praf încă din startul sezonului”, a declarat președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan. În altă ordine de idei, oficialul sucevean va fi prezent la începutul săptămânii viitoare la București pentru a înregistra la FRF cele zece transferuri pe care Cetatea le va opera în perioada precompetițională. Dumitru Moldovan va merge luni în Capitală însoțit de antrenorul Ioan Radu, care a fost convocat la o consfătuire a tehnicienilor din primele două divizii, invitat de onoare urmând să fie fostul antrenor al Milanului, Alberto Zaccheroni.






