Antonescu: Vom câștiga alegerilor, omul care va reprezenta cu adevărat România va fi premierul



Președintele PNL Crin Antonescu a declarat că, după câștigarea alegerilor de către USL, persoana care va reprezenta „cu adevărat” România la Bruxelles va fi șeful guvernului, președintele Traian Băsescu fiind „în paranteze”
„Noi vom câștiga niște alegeri și în Europa contează vocea și interesele României. Dacă noi vom câștiga aceste alegeri, așa cum sperăm, omul care va fi ascultat ca reprezentând cu adevărat România va fi primul-ministru. Toată lumea știe că președintele, fostul președinte, președintele guvernator e în paranteze acolo la Cotroceni și nimeni nu-și permite în Europa să nu țină cont de premierul care rezultă după niște alegeri cu rezultat atât de clar cum sper să fie. Asta înseamnă cu vocea aia să ai o partitură de cântat”, a declarat, sâmbătă, președintele PNL la un talk-show al Antena 3.
Departamentul Politic, politic@mediafax.ro