Antonescu: Traian Băsescu e o epavă politică, prin discurs, atitudine, aspect și comportament



Președintele interimar, Crin Antonescu
Președintele interimar, Crin Antonescu

Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, aseară, la Cotroceni, că Traian Băsescu este „o epavă politică, prin discurs, atitudine, aspect și comportament”, iar miza referendumului este ca „întreaga Românie să fie salvată de la a ajunge o epavă”.
„Traian Băsescu este în mod evident o epavă politică. Este o epavă politică prin discurs, prin atitudine, prin aspect, prin comportament și, până la urmă, miza acestui referendum de care ne mai despart câteva zile este ca întreaga Românie să fie salvată de la a ajunge o epavă”, a spus Crin Antonescu.
El a arătat că Traian Băsescu ar trebui să renunțe măcar la un lucru, și anume să nu mai încerce să îl amenințe.
„Nu pe mine să încerce să mă amenințe sau să mă intimideze. Traian Băsescu știe de ani buni că nu sunt omul pe care domnia sa să îl intimideze, să îl sperie, să îl amenințe, să îl șantajeze. Dacă amenințările cu pușcăria, pe care le lansează în fiecare zi, îi pot speria pe unii sau pe alții din diferite partide care știu că au încălcat legea, că au dosare dubioase, la care se lucrează sau nu se lucrează încă, pe mine, Traian Băsescu nu are cum să mă sperie”, a declarat președintele interimar al României.
El a afirmat că Traian Băsescu a reușit, dintr-un adversar politic pe care nu l-a simpatizat niciodată, dar l-a respectat, să îl dezguste.
„Îi cer public, pentru bunul-simț public și pentru imaginea terfelită a României din ultima vreme, să renunțe la astfel de mijloace de luptă, la astfel de declarații, la astfel de forme de comportament delirant, care ne compromit pentru o durată lungă, în ochii tuturor acelora pentru care contăm”, a mai spus Crin Antonescu.
Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi seară, că obiectivul celor din USL nu este demiterea șefului STS, ci destructurarea tuturor instituțiilor de securitate națională, iar în prezent „suntem în fața unei lovituri de stat în desfășurare”.
„Ei nu au ca obiectiv demiterea șefului STS, ci destructurarea tuturor instituțiilor de securitate națională. Astăzi s-a făcut un joc murdar, în care politrucii au încercat să creeze condițiile unui raport care să ajungă la CSAT, în baza căruia să înceapă destituirea șefilor structurilor de securitate. Acești oameni sunt o clică de trădători. Nu știu pentru cine lucrează încă, dar vor răspunde în fața legii”, a afirmat Băsescu, înainte de a pleca de la sediul său de campanie, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.
De asemenea, Băsescu a susținut că „suntem în fața unei lovituri de stat în curs de derulare”.
„Suntem în fața unei lovituri de stat în curs de derulare. Acum, paiața de la Cotroceni a trecut sau a încercat destructurarea… începerea destructurării structurilor de securitate ale statului român. Pentru asta va răspunde indiscutabil în fața legii, nu numai el, toți organizatorii acestei lovituri de stat”, a mai spus Băsescu, înainte de a pleca din fața sediului de campanie la volanul automobilului său Dacia Logan.