Președintele PNL, Crin Antonescu, le-a transmis, miercuri, reprezentanților sindicaliștilor, cu care liderii USL s-au întâlnit la Palatul Parlamentului, în timpul discursului președintelui, că nu cere și nu dorește încheierea unui acord de asociere de tip electoral cu sindicatele.
„În aceste condiții, cred că noi avem de discutat și de întreprins dialog, pe de altă parte, dar și acțiune. Și dacă termenii dialogului și rezultatul dialogului sunt într-adevăr consistente, eu cred că putem să discutăm și e bine să o facem cât mai repede, dacă ajungem la această concluzie, despre acțiuni comune”, a spus Antonescu.
Liderul PNL a spus că acțiunea comună nu implică un acord electoral, sindicaliștii urmând să voteze cu cine vor dori.
„Când spun acest lucru – nota bene! – nu doresc sau nu cer sau nu înțeleg un acord de asociere de tip electoral. Dumneavoastră, organizațiile dumneavoastră, oamenii dumneavoastră vor vota cu cine vor dori. Când mă refer la acțiune comună, mă refer la acțiuni care să fie în stare să oprească în forme democratice, pașnice, dar ferme, acest regim, această putere politică din planul pe care, eu cel puțin, așa l-am văzut, așa l-am înțeles și așa l-am prezentat concentrat în fața dumneavoastră”, a spus Antonescu.