Antonescu și soția sa s-au contrazis într-o conferință de presă



Președintele PNL, Crin Antonescu, și soția sa, europarlamentarul Adina Vălean, s-au contrazis, vineri, într-o conferință de presă, în legătură cu responsabilii de faptul că românii înțeleg „mai greu” subiectele europene, informează Mediafax.Adina Vălean, prezentă la conferința de presă pentru lansarea manifestului PNL pentru europarlamentare, a vorbit despre motivul pentru care temele europene nu fac subiectul dezbaterilor din România.”E o chestiune pe care noi am văzut-o și pe care cetățenii din România o înțeleg… mai greu”, a spus Vălean.”Din cauza presei”, a intervenit Antonescu.”Din cauza Guvernului”, a replicat Vălean, iar liderul PNL a intervenit din nou: „E totuna, începe să fie totuna”. Ulterior, europarlamentarul PNL și-a continuat ideea spunând că Parlamentul European este numai unul din „pistoanele de legislație europeană”, menționând că înainte să ajungă în PE forma actelor normative este deja negociată de reprezentanții statelor membre, cu Comisia Europeană sau în Consiliu. „Asta pentru români este perfect netransparent. Adică noi nu știm niciodată ce anume negociază legislativ reprezentanții Guvernului nostru atunci când legislația prinde formă la Comisie și ce susțin ei în Consiliu”, a afirmat Vălean.



Recomandări

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare
Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Discursul lui L. Dragnea: Abuzuri în justiție, dubla măsură a UE, multinaționalele și statul paralel

Crin Antonescu: Acordul României cu FMI, un handicap, o situație nefericită și temporară

Ponta, lui Antonescu, într-un spot: „Dragă Crin, proiectul nostru comun e adevărat și trăiește”

Antonescu, despre declarațiile lui Tokes: E scandalos și alarmant. Băsescu, Boc trebuie întrebați