Antonescu: Românii nu protestează din cauza măsurilor de austeritate, ci pentru democrație



Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, la Bruxelles, la o dezbatere cu tema „Democrația din România”, că românii care au ieșit în stradă în ultima perioadă nu protestează față de măsurile de austeritate, ci pentru că garanțiile democratice sunt în pericol.
„Măsurile de austeritate economică au fost luate în luna mai 2010. Românii nu au protestat atunci, ci protestează acum. Ei protestează acum nu pentru pierderi salariale, ci pentru că singurul câștig cert al României după 20 de ani (…), garanțiile pentru o societate democratică, sunt în pericol, pentru că puterea s-a concentrat în mâna unui singur om, iar partidul de guvernământ se comportă aidoma ca partidul stat, pe care românii nu îl mai vor niciodată”, a spus liderul PNL.
El a acuzat puterea de la București că, sub pretextul modernizării instituțiilor, a luat măsuri care au făcut din statul român „cel mai puțin modern, mai corupt ca oricând, mai clientelar ca oricând, mai costisitor ca oricând”.
„Austeritatea a fost impusă doar celor care se află în afara clientelei politice a țării”, a mai declarat Antonescu.
Grupul liberal din Parlamentul European (ALDE), împreună cu socialiștii (S&D) organizează, marți, la Bruxelles, o dezbatere cu titlul “Democrația română”, la care participă liderii celor două grupuri, Guy Verhofstadt și Hannes Swoboda, președinții celor trei partide de opoziție din România, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin.
Sunt, de asemenea, prezenți, Cristian Pârvulescu de la Asociația ProDemocrația, Victor Alistar, directorul Transparency România și economistul Liviu Voinea.
La dezbateri este prezent și ministrul Muncii, Sulfina Barbu, alături de europarlamentarii PDL Theodor Stolojan, Cristian Preda, Traian Ungureanu, Petru Luhan.