Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că procesul de regionalizare comportă riscuri, unele majore, care trebuie ocolite pentru a putea fi atinse mizele acestui demers, între acestea numărându-se birocratizarea excesivă sau disputele minore și „chiar meschine” dintre partide.
„Și în legătură cu regionalizarea se confirmă faptul că răspunsurile corecte se dau la întrebări bune puse. Și cred că întrebările bine puse sunt «De ce, cum, pentru cine?» De ce facem regionalizarea, cum o facem, care sunt principiile și țintele ei exacte și pentru cine – aceasta poate este cea mai importantă întrebare. Răspunsul corect la aceste întrebări ne poate feri de riscurile reale pe care un proiect de o asemenea amplitudine le prezintă și răspunsul corect ne poate într-adevăr da șansa de a-i folosi oportunitățile”, a afirmat Antonescu la dezbaterea de la Academia Română.
Liderul PNL a precizat cu procesul de regionalizare importă mai multe riscuri, primul dintre acestea fiind unul „major”, care privește „activarea sau reactivarea vechiului blestem al formelor fără fond”.
„Dacă vom traversa elaborarea și apoi aplicarea acestui proiect așa pentru că trebuie, așa pentru că e la modă, așa pentru că se întâmplă în toată Europa, așa pentru că am zis că trebuie să facem ceva și trebuie să facem, cum necum stăm sub riscul de atâtea ori, din păcate, dovedit real în istoria noastră de a avea după această regionalizare mai multă pagubă decât profit”, a susținut Antonescu.
El a menționat că există riscul de a multiplica birocrația și de a intra în „dispute meschine” între partidele politice.
„(Există riscul, n.r.) să multiplicăm o birocrație pe care părem a o detesta în toate discursurile noastre, dar care de ani și decenii nu încetează să supraviețuiască, să crească mai mare, mai sănătoasă, mai agresivă. Stăm sub riscul de a cufunda dezbaterea pe regionalizare în dispute minore, chiar meschine de felul ce partid are de câștigat mai mult din asta, ce comunități locale, în cel mai bun caz, au de câștigat din asta, ce lideri de comunități locale mai câștigă sau mai urcă o treaptă în ierarhia complicată și de atâtea ori ineficientă a puterii și administrației din România”, a susținut președintele PNL.
Un alt risc invocat de Antonescu se referă la „permanentul echilibru” care trebuie „construit” între o descentralizare autentică, reală, eficientă, folositoare și unitatea statală a României.
„Avem, în fond, cu această descentralizare, reformă administrativă, de reașezat într-o formulă modernă, eficientă, democratică un lanț de comunități românești, fără a pierde nicio secundă din vedere comunitatea cea mare, care este, pentru noi toți, România”, a mai declarat liderul PNL.
El a mai susținut că în procesul de regionalizare sunt „câteva chei, câteva mize” ale proiectului.
„Descentralizarea, această aspirație sinceră pentru unii, lozincă pentru alții, mit până la urmă al ultimilor 20 de ani, are acum șansa – nu aș spune acum ori niciodată – dar poate dacă reușim o dată pentru totdeauna să devină realitate. Într-adevăr exigențele de integrare profundă ale României în modernitate, în Europa, dacă vrem să-i spunem așa și este pentru noi același lucru, țin de o autentică descentralizare, de capacitatea de a elibera energii, dinamism, creativitate, de a forța statul centralizat, greoi, costisitor și ineficient să abdice de la puteri pe care le exercită de când ne știm și nu reușește cu toate aceste puteri să răspundă nevoilor destinatarului în fond a tuturor eforturilor noastre și în orice caz și în orice caz al regionalizării care este cetățeanul în comunitatea sa”, a mai afirmat președintele PNL, Crin Antonescu.