Președintele PNL Crin Antonescu a declarat, ieri, la ședința comună a celor două Camere reunite în sesiune extraordinară, că puterea are la dispoziție două soluții pentru a pune capăt tensiunii din societate, cu jandarmii sau cu urnele, el propunând varianta a doua, a alegerilor anticipate.
„Avem o singură soluție democratică, soluția cea mai morală, cea mai puțin costisitoare. Da, sunt de acord: prelungirea stării de tensiune în societate afectează economia. Haideți să-i punem capăt. Nu aveți decât două posibilități: cu jandarmii sau cu urnele. Propunem urnele”, a spus Antonescu.
Liderul PNL a spus că anul în curs este unul foarte greu din punct de vedere economic, el precizând că cel mai rău lucru, într-o astfel de situație, este un Guvern profund discreditat, de care își bate joc toată lumea.
„Azi premierul manifestă niște regrete, dă afară niște persoane și propune de acum înainte dialog, bună purtare, bună cuviință. Nu suntem aici pentru a stabili un dialog cu dumneavoastră, domnule premier, ci cu țara, care trebuie să aleagă oameni pe care să-i recunoască”, a spus Antonescu.
El a mai spus că oamenii sunt în stradă și strigă „Jos Băsescu!”, pentru că un singur om a strâns toată puterea și o folosește abuziv împotriva celor mai mulți dintre români.
Antonescu a avut un ton ridicat în timpul discursului.