Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că declarațiile lui Victor Ponta în privința anchetelor penale asupra unor lideri ai PSD arată că social-democrații sunt „într-un marșarier rapid” către anii 2000-2004, cu tentativa de a deveni partid stat, întors cu spatele la prezent și viitor, informează Mediafax.Întrebat cum vede declarațiile premierului Victor Ponta în privința faptului că nu se delimitează de liderii PSD care fac obiectul cercetărilor penale, Antonescu a răspuns: „Eu cred că e scandalos. Faptul că domnul Ponta declară că nu se dezice de niște colegi de partid care sunt sub cercetarea organelor judiciare, acest lucru pot să-l înțeleg, pot să-l și apreciez. Dacă acest «nu mă dezic de ei» are înțelesul: «da, sunt colegii mei, am fost coleg cu ei, îi consider nevinovați până la proba contrară sau până la o sentință definitivă care să spună altceva», până aici e corect. Ce e scandalos este ca mai departe, ca prim-ministru, să afirmi că doar – și ăsta e cuvântul, l-am reținut la domnul Ponta – doar din cauză că a obținut rezultate foarte bune PSD în județele acelea, acești oameni au probleme”, a spus Antonescu.El a menționat că în mod similar aplicării prezumției de nevinovăție, la fel de normal este să nu prejudece politicienii asupra unor acte ale justiției.”Ideea pe care o văd în acest pasaj al premierului este una foarte îngrijorătoare pentru mine, este una care confirmă ceea ce noi am spus încă din momentul în care s-a rupt USL, și anume că PSD actual este pe un marșarier rapid, ca să spun așa, s-a întors cu spatele la prezent, la lumea în care trăim, la viitor, și se îndreaptă în pas alergător către perioada 2000-2004 și deci către tentativa de a fi partid stat. Numai în filosofia unui partid stat poți spune că cineva ca domnul Duicu este supus unei cercetări și că un judecător a dat mandat de arestare pentru că partidul nostru, PSD, are rezultate bune acolo la Mehedinți”, a mai spus președintele PNL.