Antonescu: Primul tur al prezidențialelor e potrivit pentru referendumul de revizuire a Constituției



Primul tur al alegerilor prezidențiale ar fi o dată potrivită pentru organizarea referendumului de revizuire a Constituției, în contextul deciziei pronunțate de Curtea Constituțională, a declarat, vineri, președintele PNL Crin Antonescu, la finalul ședinței Delegației Permanente a PNL
Antonescu a fost întrebat în ce măsură consideră potrivită cuplarea alegerilor prezidențiale de anul viitor, la primul tur, cu referendumul de revizuire a Constituției.
„Avem de luat o decizie tactică. Din punctul nostru un referendum în condițiile deciziei Curții Constituționale, pe care nu o mai discut, dar care nu a stat și nu stă în putința noastră să o schimbăm, un referendum este binevenit atunci când avem șansa ca într-adevăr cetățenii români să se poată pronunța, votul lor să conteze, și atunci probabil o amânare pe anul viitor. Sigur că în privința asta vom lua o decizie definitivă după consultarea și decizia împreună cu partenerii noștri (…) Primul tur al prezidențialelor ar fi o dată potrivită”, a răspuns Antonescu.