Crin Antonescu, Victor Ponta, Adrian Năstase și alți parlamentari din PSD și PNL au ieșit din Palatul Parlamentului și s-au alăturat sindicaliștilor din Piața Constituției, spunând că au venit să îi salute pe protestatari.
Printre cei care au venit împreună cu Antonescu și Ponta sunt Nicu Bănicioiu, Robert Negoiță și Dan Șova.
Ponta și Antonescu s-au oprit în fața scenei din Piața Constituției, i-au salutat pe protestatari și au aplaudat.
Liderul PNL, Crin Antonescu, spunea că vor merge pentru a-i saluta pe manifestanți și pentru a-i însoți simbolic în demersul lor.
„Mi se pare normal ca în ziua în care noi, în Parlament, susținem o moțiune de cenzură pe care am inițiat-o, am redactat-o cu colaborarea sindicatelor și patronatelor, în ziua în care însoțim această moțiune de cenzură cu un proiect alternativ pe care de asemenea l-am făcut împreună cu acești oameni să îi salutăm și să ne alăturăm simbolic acestei mișcări de protest”, a spus Antonescu.
Președintele PNL a arătat că acțiunea sa și a președintelui PSD, Victor Ponta, se va limita la cele menționate, după care cei doi lideri vor reveni în Parlament, unde, alături de grupurile lor parlamentare, vor dezbate și vor vota moțiunea de cenzură.
„Este un lucru absolut firesc (prezența sa și a lui Ponta în mijlocul sindicatelor, n.r.) pentru că acțiunea de protest a acestor oameni își găsește expresia politică explicită de aceast dată în Parlamernt, în partidele și în grupurile noastre”, a adăugat Antonescu.
Aproximativ 8.000 de sindicaliști participă la mitingul din Piața Constituției, potrivit jandarmilor. Sindicaliștii susțin însă că în Piața Constituției sunt aproximativ 12.000 de oameni.
Mitingul de la sediul Parlamentului vizează modificările aduse de Guvern la Codul Muncii și asumate prin angajarea răspunerii, și se dorește a fi un sprijin în încercarea parlamentarilor din opoziție de a demite Guvernul, prin moțiunea de cenzură intitulată „Codul Boc – salarii mici, șomaj mare, firme falimentate”.
Guvernul și-a asumat, în 8 martie, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL și PC au depus o moțiune de cenzură, care a fost citită săptămâna trecută și care va fi dezbătută și votată miercuri, de la ora 15.00.
PDL și UDMR au anunțat că au decis ca parlamentarii lor să nu-și exprime votul la moțiunea de cenzură.
Liderii PSD, PNL și PC au anunțat că parlamentarii Opoziției vor fi prezenți cu toții și vor vota moțiunea de cenzură