Foștii și actualii președinți ai Senatului și Camerei Deputaților au primit, în 2012, bunuri cu titlul gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol, președintele Senatului, Crin Antonescu, făcând excepție, el neprimind nici un astfel de bun în sesiunea septembrie-decembrie 2012.
Spre deosebire de Antonescu, fostul președinte al Senatului Vasile Blaga, a primit în 2012 un ceas de mână marca Longines, modelul „La Grande Clasiques”, în valoare de 700 de Euro, pe care l-a lăsat în patrimoniul Senatului.
Blaga a mai primit o carafă cu mâner de cositor fasonat, manufacturată, în valoare de 140 de Euro, care a fost, însă, restituită la Cabinet, și un tablou din mătase naturală, de 71 de Euro, și acesta restituit la Cabinet.
Fostul președinte al Comisiei de Afaceri Externe a Senatului, Titus Corlățean, a primit în 2012 un platou metalic în valoare de 40 de Euro, o ediție trilingvă a volumului „Musa Urud – Două călătorii în Urud”, în valoare de 19 Euro și o plachetă acoperită cu plăcuțe de sidef reprezentând scena Cinei cea de Taină, în valoare de 60 de Euro, toate cele trei bunuri fiind restituite primitorului.
Senatorul independent Mircea Geoană a primit în 2012 o plachetă de 25 de Euro care se află în patrimonoul Senatului.
Au mai primit obiecte senatorii Georgică Severin, Dan Radu Rușanu, Romeo Nicoară și Viorel Badea (o coprină din bumbac în valoare de 20 de Euro, restituită primitorilor).
Fostul președinte al Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a primit în 2012 bunuri cu titlul gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol în exercitarea mandatului în valoare de 550 de Euro în 2012.
Anastase a primit o figurină de porțelan în valoare de 75 de Euro, un set de porțelan în valoare de 50 de Euro, un set de cafea din porțelan în valoare de 125 de Euro, un obiect decorativ conținând o podoabă lucrată în stil tradițional beduin, în valoare de 150 de Euro și un obiect decorativ lucrat manual din sticlă, în valoare de 150 de Euro.
Toate bunurile primite de Anastase au rămas în patrimoniul instituției.
Actualul președinte al Camerei, Valeriu Zgonea a primit, în legislatura trecută, bunuri cu titlu gratuit în valoare de 485 de Euro.
Astfel, Zgonea a primit un platou de ceramică, manufacturat, de la președintele Camerei Comunelor, John Bercow, în valoare de 175 de Euro, un obiect decorativ cu însemnele Parlamentului European de la președintele acestei instituții, Martin Schultz, în valoare de 150 de Euro.
Zgonea a mai primit o vază de culoare roșie de la ambasadorul Chinei la București, în valoare de 80 de Euro și un tricou de fotbalist, având inscripționat „Belodedici”, de la președintele Serbiei, în valoare de 80 de Euro.
Toate cele patru obiecte primite de Zgonea au rămas în patrimoniul instituției.
Președintele Senatului, Crin Antonescu, care deține funcția din vara anului trecut, nu figurează în lista parlamentarilor care au primit obiecte cu titlu gratuit în acțiuni de protocol.
Potrivit legii, demnitarii trebuie să declare cadourile de peste 50 de euro primite în exercițiul funcției. Cadourile estimate a valora până în 200 euro pot fi păstrate de demnitar, cele evaluate peste această sumă putând fi păstrate dacă demnitarul achită diferența între 200 euro și valoarea cadoului respectiv.