Antonescu: În PNL nu este loc pentru mine și pentru Chiliman în același timp, Congresul să decidă



Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu este loc în partid pentru el și pentru Andrei Chiliman în același timp, iar Congresul trebuie să decidă între el și primarul Sectorului 1, având în vedere acuzațiile aduse de acesta la adresa conducerii formațiunii.
„Excluderea domnului Chiliman nu a mai fost cerută de nimeni, pentru că domnul Chiliman trebuie să-și apere punctele de vedere, puncte de vedere din punctul meu de vedere absolut inacceptabile, care lovesc într-un mod cu totul nemeritat imaginea PNL. Trebuie să și le apere dacă are cum și cu ce într-un congres. De asemenea, toți cei care sunt invocați de domnul Chiliman, care tac, care gândesc precum dnul Chiliman, sunt invitați la cea mai democratică dezbatere cu putință”, a spus Antonescu.
El a precizat, după ședința liderilor PNL, că nu se poate ca el și Chiliman să rămână în același partid.
„Nu se poate însă, asta-i clar, după ce vom avea un congres clarificator în multe privințe, să rămânem în același partid și eu și dnul Chiliman, pentru că din două una: fie congresul hotărăște că toată conducerea PNL, în frunte cu mine, a transformat un partid pro-occidental de 20 de ani într-un partid exsovietic șamd, și atunci fie plec, fie dpmnul Chiliman este un om care lovește în mod trădător în acest partid, și atunci nu mai are domnia sa ce căuta”, a spus Antonescu.