Antonescu: E absurd ce solicită primarul din Miercurea Ciuc, limba română este limba oficială



Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat marți că i se pare „absurd” ce a solicitat primarul din Miercurea Ciuc ca limba maghiară să fie obligatorie în anumite zone, precizând că doar limba română este limba oficială a statului.
Antonescu a fost întrebat cum vede propunerea primarului de Miercurea Ciuc, Raduly Robert, pentru ca limba maghiară să devină obligatorie pentru cei care își desfășoară activitatea în zone cu populație majoritar maghiară.
„Singura limbă oficială în statul român este limba română, singura limbă pe care trebuie să o știe oricare dintre cetățenii acestei țări este limba română. Este foarte normal și foarte bine ca toți etnicii maghiari din Miercurea Ciuc, sau de oriunde s-ar găsi ei, din București că sunt destui, să știe foarte bine limba maghiară, pentru că este parte a identității lor, culturale, istorice, lingvistice. A obliga pe teritoriul statului român niște cetățeni să învețe o limbă care nu e limbă oficială a statului român nu se poate”, a susținut Antonescu.
El a dat exemplul Cataluniei, din Spania, unde există un regim autonom, nu sunt obligați toți cetățenii să cunoască limba catalană, chiar dacă e limbă oficială alături de cea spaniolă.
„Mi se pare absud, nu pot fi de acord cu domnul Raduly ca cineva să fie obligat să învețe o altă limbă decât limba oficială a statului român”, a mai afirmat Antonescu.
Un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat, luni, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, de către reprezentanții Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca simbol al dezideratului de obținere a autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc.
Cu această ocazie, primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman (UDMR) – amendat de CNCD pentru impunerea cunoașterii limbii maghiare ca și condiție de ocupare a postului de arhitect-șef al orașului – a spus că în municipiu „cunoașterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie”.
„Trăim într-o lume în care limba maghiară a devenit discriminatorie în Miercurea Ciuc. Astăzi este ziua în care trebuie să spunem clar: cunoașterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie, ci obligatorie în Miercurea Ciuc, începând de la prefect, corespondenții televiziunilor și radiourilor românești, toată lumea care trăiește din impozitele secuilor trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă”, a afirmat Raduly Robert de pe scena improvizată în apropierea catargului drapelului secuiesc.