Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Buzău, la Delegația Permanentă a partidului, că PSD a ajuns la guvernare cu sprijinul liberalilor, iar Victor Ponta a fost făcut din „mai nimic ditamai prim-ministru al României, informează Mediafax.În discursul susținut în fața a peste 500 de membri PNL din județul Buzău, liderul liberal Crin Antonescu a criticat în termeni extrem de duri PSD și conducerea formațiunii social-democrate, spunând că că „nu a învățat nimic din istoria propriului partid”, adăugând că, dacă nu ar fi avut sprijinul PNL, PSD nu ar fi ajuns niciodată la guvernare.”Cu inima curată, cu bună-credință, ne-am dat mâna cu acest partid, cu PSD, în speranța că au învățat ceva din istoria ultimilor ani, că au un conducător și o echipă tânără care au învățat din istoria propriului partid, am sperat că după această perioadă a regimului Băsescu nimănui nu-i va mai da prin cap să facă tot ce au făcut oamenii lui Băsescu cu România. L-am făcut pe Ponta prim-ministru, fără noi nici PSD, și nici Ponta nu ar fi venit la guvernare. Ce a făcut PSD mai departe? Ce știau, nu au învățat nimic, nu au nici cel mai mic sentiment de corectitudine, de recunoștință față de niște oameni care i-au sprijinit când le era greu, când erau în opoziție, când erau nedreptățiți de regimul Băsescu. I-am adus la guvernare și l-am făcut pe Ponta din mai nimic ditamai prim-ministrul”, a declarat, la Buzău, președintele PNL, Crin Antonescu.Liderul liberalilor a spus că a pornit în alianța cu PSD „cu inima deschisă”, iar șansa pe care USL i-o putea da României „se întâlnește la 20 – 30 de ani sau chiar mai mult”, însă totul s-ar fi destrămat pentru că „PSD nu a suportat existența unui PNL puternic”, iar „PNL trebuia să se transforme în văzul tuturor într- un PC un pic mai mare”.