Antonescu, despre autodenunțul lui Ponta: Colegii din PSD au apucături colectiviste



Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, la RTV, despre inițiativa lui Victor Ponta de a se autodenunța la DNA pe tema referendumului, că cei din PSD au, prin tradiție, apucături colectiviste și că este un gest simbolic potrivit mai degrabă în opoziție.
„Colegii din PSD – nu o spun cu nici o malițiozatate – prin tradiție au apucături colective, colectiviste și atunci sigur că s-au dus mai mulți. Apreciez acest gest, moralmente mă solidarizez și eu cu el, cred însă că, dincolo de acest gest, primul ministru, Guvernul, noi cei care suntem din majoritatea parlamentară, avem de făcut mai mult decât atât”, a arătat Crin Antonescu.
El a menționat că este un gest simbolic foarte potrivit pentru opoziție.
„Noi suntem, totuși – nu pot să spun la putere, să nu râdă cineva de mine – dar la guvernare cu siguranță”, a mai arătat președintele PNL.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a semnat autodenunțul și că îl va trimite la DNA prin Poștă, cu număr de înregistrare, el precizând că nu se va prezenta la sediul instituției pentru a-l lăsa acolo personal.
„L-am semnat deja. Nu (merg la DNA, n.r.) Se trimite frumos prin Poștă, cu număr de înregistrare”, a spus Ponta.
El a precizat că toți membrii BPN au procedat similar și că la fel vor proceda și membrii CExN.
„Dacă asta e o infracțiune (îndemnarea oamenilor să meargă la vot, n.r.) în viziunea celor de la DNA, trebuie să fim pedepsiți. Dar bănuiesc că suntem foarte mulți cei care am făcut lucrul ăsta”, a spus Ponta.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, președintele Consiliului Județean Teleorman, s-a prezentat, joi, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat în cazul privind referendumul.
Liviu Dragnea a declarat că procurorii anticorupție i-au adus la cunoștință „niște învinuiri” în cazul privind referendumul, el urmând să revină „în următoarele două săptămâni” pentru a da o declarație.
„Ceea ce am făcut noi au făcut toate partidele și fac tot timpul, pentru că fiecare partid are dreptul legal să primească informații cu ceea ce se întâmplă de la membrii săi”, a declarat Liviu Dragnea.
Ulterior, DNA a informat că Liviu Dragnea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, și-ar fi folosit autoritatea și influența în scopul obținerii unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendum, pe listele de alegători figurând minori și persoane cu drept interzis de a vota.