Antonescu: Constituția nu a fost încălcată decât de președintele suspendat Traian Băsescu



Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că toate actele guvernamentale din ultima perioadă au fost „perfect legale și constituționale”, iar Constituția nu a fost încălcată decât de președintele suspendat Traian Băsescu.
„Câteva lucruri trebuie clarificate: Constituția nu a fost încălcată decât de președintele suspendat Traian Băsescu și de nimeni altcineva”, a spus Antonescu, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.
„Toate actele guvernamentale au fost acte perfect legale și constituționale”, a menționat el.
Potrivit președintelui interimar, „imaginea României a fost afectată foarte serios, într-un mod fără precedent în ultimii ani” în urma „unui întreg ghem de dezinformări, confuzii, manipulări”.
El a ținut să sublinieze că România este „un partener egal în UE”, fiind „un stat de drept cu democrație consolidată și recunoscută”.