Vizită

Antonescu a primit binecuvântarea la biserica Mirăuți



Crin Antonescu a primit binecuvântarea preotului paroh al bisericii Mirăuți din Suceava pentru a avea succes în activitatea sa
Crin Antonescu a primit binecuvântarea preotului paroh al bisericii Mirăuți din Suceava pentru a avea succes în activitatea sa

Președintele PNL, Crin Antonescu, a primit binecuvântarea preotului paroh al bisericii Mirăuți din Suceava pentru a avea succes în activitatea sa. Locul în care erau miruiți foștii domnitori ai Moldovei, biserica Mirăuți, a fost punctul de plecare în vizita pe care Crin Antonescu o efectuează în cursul acestei zile în municipiul Suceava. După ce a fost primit de preotul paroh, Antonescu a asistat la o scurtă slujbă oficiată de acesta, după care a primit binecuvântarea părintelui. „Aici este locul unde domnii Moldovei își începeau drumul lor ca și ocârmuitori ai poporului. Nădăjduim ca vizita aici și binecuvântarea pe care o veți primi să vă fie de folos și să vă ajute în tot ceea ce veți face de acum înainte”, i-a spus preotul liderului liberalilor.
După ce i-a fost prezentat istoricul bisericii, Crin Antonescu a declarat că a dorit să viziteze acest lăcaș de cult deoarece reprezintă un loc istoric, cu o mare semnificație pentru ortodoxia românească și pentru istoria Moldovei și a României.
„Nu vreau ca această vizită să fie interpretată ca și campanie electorală. E un loc de reculegere și plin de însemnătate istorică. Cu siguranță mă voi întoarce aici, dar vreau să spun că și înainte de a începe să fac politică mănăstirile și bisericile din Moldova m-au atras sub aspect religios și istoric”, a declarat Crin Antonescu.
Aproape o mie de membri PNL au participat la întâlnirea cu Antonescu După vizita la biserica Mirăuți, Crin Antonescu s-a deplasat la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, unde rectorul Adrian Graur i-a prezentat acestuia investițiile realizate în ultimii ani, respectiv Corpul E al universității, terenul de sport, dar și viitorul bazin sportiv.
Ultima oprire a liderului PNL a fost la Casa Culturii, unde acesta s-a întâlnit cu aproximativ o mie de membri și simpatizanți ai acestei formațiuni politice. Într-o sală decorată cu sute de baloane colorate în culorile PNL, galben și albastru, Crin Antonescu i-a îndemnat pe cei prezenți să susțină candidații acestui partid pentru alegerile europarlamentare, ultimul exercițiu electoral înainte de alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului 2009.




Recomandări

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, din Fălticeni Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate
La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, din Fălticeni Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională