Ședința extraordinară a Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum de către președintele acestei camere, Crin Antonescu (PNL), după o pauză de consultări și în urma mai multor discuții în contradictoriu privind unele modificări în componența conducerii Senatului.
La începutul ședinței, viceliderul PDL Toader Mocanu a anunțat, în plenul Senatului, înlocuirea lui Petru Filip, care a demisionat din PDL, din funcția de vicepreședinte al acestei camere cu senatorul PDL Alexandru Pereș.
Mocanu a propus plenului ca funcția de secretar, deținută în prezent de Alexandru Pereș (PDL), să fie preluată de senatorul democrat-liberal Mihai Stănișoară.
De asemenea, el a anunțat că senatorul Gheorghe David, care a revenit în PDL, este reconfirmat în funcția de secretar în Biroul permanent al Senatului.
În replică, chestorul Senatului Dan Radu Rușanu (PNL) a subliniat că astfel de modificări în componența conducerii Senatului nu pot fi operate în timpul sesiunii parlamentare, ci doar la începutul ei.
Rușanu a menționat că persoanele care fac excepție de la această regulă sunt cele care își dau demisia din Parlament și, implicit, din Biroul permanent al acestei camere, punct de vedere împărtășit și de către președintele Senatului, Crin Antonescu.
Secretarul Senatului Alexandru Pereș (PDL) a arătat, în schimb, că retragerea sprijinului politic pentru un membru al conducerii Senatului de către grupul parlamentar care l-a propus face ca acesta să fie considerat demisionat de drept, iar locul său să devină vacant în forul de conducere al Senatului.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a spus, în aceeași ședință, că grupul său dorește să completeze în Birou un post de secretar, cel al senatorului PSD Adrian Țuțuianu, care și-a dat demisia din Senat, cu senatorul Valentin Calcan.
La rândul său, viceliderul grupului senatorial PNL Mario Oprea a anunțat că, în urma demisiei senatorului Dan Voiculescu din Parlament, locul său de vicepreședinte în Biroul permanent rămas vacant va fi ocupat de actualul chestor Dan Radu Rușanu, funcția acestuia din urmă urmând să fie prelută de senatorul liberal Ioan Ghișe.
Nemulțumit de faptul că în plen ar fi putut fi validate doar propunerile făcute de reprezentanții puterii, Toader Mocanu a cerut o pauză de consultări de o oră, președintele Antonescu admițând o pauză de doar zece minute.
După expirarea timpului destinat pauzei, Mocanu a cerut verificarea cvorumului, însă președintele Senatului a spus că, „pe baza experienței senzoriale” constată, la rândul său, că sala e „cam goală” și a suspendat ședința.