Sănătate

Antidiabeticele orale se prescriu numai pe baza unei scrisori de la medicul specialist

– Adjunctul ASP Suceava atenționează bolnavii că pierderea scrisorii medicale aduce cu sine pierderea dreptului de a primi medicație gratuită
Antidiabeticele orale se vor prescrie bolnavilor de diabet zaharat de tip 2 numai pe baza unei scrisori de la medicul specialist, scrisoare pe care pacientul trebuie să o prezinte medicului de familie și medicilor desemnați (interniști și endocrinologi) să facă aceste prescripții. Conform normelor în vigoare, pierderea acestei scrisori medicale are ca efect pierderea dreptului pacientului de a primi medicație gratuită. Adjunctul Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Lăzăreanu, a declarat ieri că în noul sistem de eliberare a medicamentelor antidiabetice orale din farmacii cu circuit deschis, începând cu 1 octombrie, bolnavii au o responsabilitate în ceea ce privește păstrarea și predarea la medicul de familie a scrisorii întocmite de medicul specialist.
Alexandru Lăzăreanu a precizat că medicii prescriptori nu au dreptul să modifice conținutul scrisorii eliberate bolnavului de către medicul specialist, în actul medical trebuind să fie trecute obligatoriu numărul de înregistrare din registrul unic de la Centrul Județean de Diabet, medicația bolnavului, doza zilnică și modul de administrare. „Atrag atenția pacienților că nu se pot prezenta la consultul medicului de familie pentru a solicita medicamente antidiabetice orale fără scrisoarea de la medicul specialist. Este o responsabilizare a pacientului, care trebuie să aibă grijă de scrisoarea medicală și să o prezinte la medicul de familie sau la cel desemnat”, a menționat Alexandru Lăzăreanu.
Adjunctul ASP Suceava a declarat că s-ar putea să apară probleme în eliberarea antidiabeticelor orale în primele 2 -3 zile de la implementarea programului și asta din cauză că în unele farmacii s-ar putea să ajungă softul programului mai târziu. În rest, spune Lăzăreanu, farmaciile cu circuit deschis sunt pregătite să elibereze medicamentele respective.
Conform unui ordin recent al Ministerului Sănătății, eliberarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul grupei de boală cronică diabet zaharat și boli de nutriție se face, începând de la 1 octombrie a.c., prin toate farmaciile aflate în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate prin încheierea unui act adițional la contractul de furnizare de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Recomandări

„Centru de luptă împotriva obezității” la Suceava, anunțat de coordonatorul Centrului Antidiabetic Suceava, dr. Claudiu Cobuz

Coordonatorul Centrul Antidiabetic Suceava, lector univ. dr. Claudiu Cobuz, medic primar-șef al secției clinice Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

Un nou joc periculos, în care copiii sunt îndemnați să înghită cantități mari de paracetamol, îngrijorează medicii și farmaciștii

Bolnavii de cancer și medicii lor curanți, tratați de stat ca niște infractori. Un pacient oncologic face minimum 8 drumuri lunar pentru a-și lua medicația

Bolnavii de cancer și medicii lor curanți, tratați de stat ca niște infractori. Un pacient oncologic face minimum 8 drumuri lunar pentru a-și lua medicația