Medicamentele antidepresive par să aibă efecte foarte limitate împotriva depresiilor ușoare și moderate, fiind eficiente doar în cazul stărilor depresive grave, potrivit unui studiu recent, publicat în Journal of the American Medical Association (JAMA), informează AFP.
Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Pennsylvania din Statele Unite ale Americii, coordonată de medicul Jay Fourier.
Cercetătorii americani au realizat o meta-analiză a datelor provenind de la șase studii clinice ample, în cadrul cărora au fost comparate mai multe tipuri de medicamente antidepresive, în timp ce o parte dintre voluntari au primit placebo. Unele cazuri au necesitat spitalizare, altele nu.
„Efectele reale ale tratamentelor cu antidepresive, în raport cu cele bazate pe placebo, au fost inexistente sau neglijabile, pentru pacienții care sufereau de depresii lejere și mai puțin pronunțate, fiind însă foarte puternice în cazul pacienților suferind de depresii foarte grave”, a explicat Jay Fournier.
„Faptul că pacienții trebuie să sufere de depresii foarte grave pentru ca antidepresivele să fie cu adevărat eficiente este concluzia cea mai surprinzătoare care a reieșit din meta-analiza noastră, cu atât mai grav fiind faptul că celor mai mulți dintre pacienții care suferă de depresii lejere sau moderate le sunt prescrise cu regularitate aceste medicamente”, au adăugat autorii studiului.
Medicii, autoritățile în domeniu și consumatorii nu sunt, poate, conștienți de faptul că eficacitatea unor medicamente este în mare parte stabilită pe baza unor teste clinice care au fost efectuate exclusiv pe subiecți care sufereau de cele mai grave forme de depresie, au explicat cercetătorii americani.
Acest detaliu important este omis din mesajele de promovare comercială a acestor medicamente.