„Antichități și documente istorice”

Presa veche 23 aprilie cu foto BUST PORUMBESCU (2)
Presa veche 23 aprilie cu foto BUST PORUMBESCU (2)

„Antichități și documente istorice”
Antichitățile din Bucovina au pentru studiul istoriei române o însemnătate necontestabilă, atât prin mulțimea cât și prin prețul lor istoric. În această țară aflăm un șir întreg de mănăstiri și biserici din diferite timpuri, zidite de voievozii și boierii români. Ele au fost înzestrate de către ctitorii lor cu moșii întinse și cu feliurite obiecte scumpe. Ca să arătăm ce feliu de lucruri se pot afla în mănăstirile și bisericile noastre, amintim numai: Codicele voronețean și Evangheliul din Voroneț, cu portretul adevărat al marelui Ștefan. După alipirea Bucovinei cătră imperiul austriac s’au secularizat moșiile mănăstiresci, formându-se din ele Fondul religionar gr. or., așa că astăzi număram numai trei mănăstiri. Odoarele acestor mănăstiri secularizate, închinate de voevozi și de boieri, au trecut în proprietatea bisericilor. Din inventarierea acestor obiecte însă rezultă o nepăsare totală față de antichitățile prețioase pe care le posedăm, căci sunt trecute în inventar cu un preț foarte mic, care reprezintă numai materia din care sunt lucrate”.
„Revista Politică”, Anul I, nr. 23, 15 Prier 1887.
„Concurs pentru bustul lui Ciprian Porumbescu”

Suceava culturală, rivalizând cu Cernăuții prin societatea «Armonia», ne-a dăruit o întreagă săptămână dedicată lui Ciprian Porumbescu…
Duminică a avut loc în sala festivă din Casa Națională concursul pentru bustul lui Ciprian Porumbescu. Din cele 4 busturi (prezentate de d-nii Gh. Bilan, Dumitrescu – Leorda, I. Simionescu și Ioan Cârdei) juriul s’a pronunțat pentru bustul prezentat de d-l prof. Ioan Cârdei, realizare cu adevărat vrednică de a fi simbol pentru Ciprian Porumbescu, aducând nu numai o frapantă imagine a omului ce și-o înaltă sinteză, plină de elan a artistului”.
„Făt-Frumos”, Suceava, Anul VIII, Aprilie 1933.

Recomandări

Ziua Bucovinei va fi sărbătorită vineri în centrul Sucevei, prin manifestări artistice și o ceremonie la bustul lui Iancu Flondor

Conferința „Pacea lui Dumnezeu și pacea lumii” a marcat Ziua internațională a Bibliei în Protopopiatul Rădăuți

Omagiu marelui istoric Ion Nistor, la liceul din Vicovu de Sus, la 63 de ani de la trecerea sa în neființă

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile