Anti-președintele constituțional

În numai doi ani de singurătate la Cotroceni, președintele-jucător s-a metamorfozat, treptat, în anti-președinte.
Șeful statului domină cu autoritate scena politică dâmbovițeană. Nu numai că sondajele îl creditează în continuare cu simpatia unei părți semnificative a electoratului, dar practic nu a existat și nu există nici o temă majoră de dezbatere în societatea românească care să nu fi fost lansată de el.
Întreaga clasa politică a cedat inițiativa unui singur om, mulțumindu-se să aibă o poziție strict reactivă. Singura excepție, încercarea liberalilor de a retrage trupele românești din Irak, nu și-a găsit locul pe agenda națională, atenția fiind deturnată mai degrabă asupra modului în care a fost aruncată pe piață și asupra eventualelor implicații, decât asupra problemei în sine. Lipsa de imaginație a PNL și transformarea subiectului în motiv de gâlceavă între palate au contribuit la eșecul acestui demers singular.
Dar autoritatea nu-i este suficientă lui Traian Băsescu pe care nu-l mai încape nici Constituția. De fapt, președintele pare a se raporta la actul fundamental al României doar pentru a-l nega. Faptul că legea fundamentală nu este pe placul lui, șeful statului fiind adeptul modificării ei, nu justifică ignorarea actualelor prevederi.
Astfel, Constituția stabilește că președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate. Dar Traian Băsescu este orice numai mediator nu. Din iarnă șeful statului nu a mai avut nici o întrevedere cu partidele, deși el însuși propusese ca astfel de acțiuni să se desfășoare lunar, inclusiv pentru discutarea priorităților legate de procesul de integrare, după cum arată un comunicat al Cotroceniului din 20 februarie.
O astfel de consultare ar fi fost necesară, de pildă, pentru desemnarea comisarului european. Ceea ce nu s-a întâmplat, deși partidele din opoziție au solicitat public acest lucru. O cerere similară a venit și din partea unui segment al societății civile. Astfel, s-ar fi creat măcar aparența unei minime deferențe față de ceilalți actori politici și ar fi fost menajate unele orgolii, iar în exterior s-ar fi transmis un mesaj de coerență și solidaritate. Președintele nu trebuia să impună un nume, ci să se asigure că nominalizarea este rezultatul unei deliberări.
În schimb, Băsescu s-a încăpățânat să insiste până în ultimul moment pentru dreptul său de a face propunerea. S-a mers până într-acolo încât șeful statului l-a alergat pe Jose Barroso prin Lahti, fluturând către ziariști legea fundamentală, pentru a-l convinge că el este cel îndreptățit să decidă în privința candidatului.
Întrucât Barroso nu s-a dovedit impresionat de lecția de drept constituțional și i-a solicitat oficial premierului să facă nominalizarea, Traian Băsescu nu s-a resemnat și a găsit nimerit să-l perpelească pe Tăriceanu în suc propriu, pentru a-l face să cedeze Apărarea în favoarea PD, comportându-se ca un membru de partid.
Mai mult, președintele s-a implicat în viața internă a partidelor „rugându-l” pe Tăriceanu „să inițieze un dialog cu Theodor Stolojan și cu Valeriu Stoica”, cum singur a mărturisit de curând într-un interviu.
Revenind la calitatea sa de comandant al forțelor armate, șeful statului a politizat instituția, suspendându-i ministrul și refuzând să îl repună în funcție, doar pentru a impune un democrat în fruntea ministerului. Este adevărat că liberalul Atanasiu a fost cel care a introdus politica în Armată, însă președintele a făcut până la urmă același lucru, în loc să vegheze la restabilirea normalității.
Principalul garant al respectării Constituției și a legilor a încălcat principiul elementar al separației puterilor în stat. A uzurpat drepturile Parlamentului înființând CNI, deși CSAT nu are inițiativă legislativă și și-a asumat proiectele de legi ale siguranței pe care le-a trimis Executivului.
În sfârșit, președintele și-a arogat dreptul de a judeca. El a acordat, luni, grațieri individuale justificându-și gestul prin lipsa unor „probe temeinice”, după cum se arată în comunicatul oficial al președintelui. E drept că grațierile au avizul Ministerului Justiției, dar ele reprezintă de regulă acte de clemență pe considerente sociale și nu se pot substitui deciziilor instanțelor.
Nu are însă rost să ne lamentăm. Președintele Băsescu încă nu a bătut monedă cu efigia sa…
Comentariu de Alexandru Purcăruș