Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dispus demararea unei acțiuni tematice de control la nivel national, în perioada 24 mai – 3 iunie, interval în care au loc minivacanțele de Rusalii și 1 iunie, arată un comunicat transmis joi de Autoritate.
„Scopul acestor controale este de a preveni apariția unor episoade de toxiinfecție alimentară, prin intensificarea controalelor oficiale și a măsurilor care trebuie aplicate pentru protejarea sănătății consumatorilor”, precizează ANSVSA.
Autoritatea menționează că verificările se vor concentra în zonele de agrement și în localitățile de interes turistic, în care se organizează anumite evenimente – târguri de vară, pensiuni turistice, parcuri și paviloiane expoziționale în care se organizează festivaluri de tip „Street Food”, așezăminte de cult unde au loc pelerinaje ocazionate de sărbători religioase etc.
La aceste acțiuni tematice vor participa medicii veterinari din cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene, circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor (CSVSA) dar și ai circumscripțiilor sanitare veterinare zonale (CSVZ).
„Inspectorii sanitari veterinari vor controla modul în care sunt respectate cerințele și normele legale, cum sunt cele privind: igiena și întreținerea spațiilor, facilităților și a echipamentelor de lucru, respectarea bunelor practici de igienă și de producție, asigurarea trasabilității produselor alimentare, corectitudinea etichetării și a marcării acestora, condițiile privind manipularea, transportul, depozitarea, prepararea, expunerea și comercializarea produselor alimentare etc.”, arată documentul.
Obiectivele vizate în perioadele minivacanțelor de Rusalii și 1 iunie sunt unitățile de tip fast food, depozitele alimentare, unitățile de tip supermarket și hipermaket, magazine alimentare, pensiunile turistice, laboratoarele de cofetărie și patiserie, beach-baruri, restaurantele și alte unități de alimentație publică în care se prepară și se servesc alimente.
„Reamintim cetățenilor numărul de telefon al call center-ului ANSVSA 0800 826 787, care poate fi apelat non-stop, gratuit, din orice rețea de telefonie, la care pot sesiza neregulile pe care le observă în domeniul siguranței alimentelor, serviciul comunicare”, precizează reprezentanții ANSVSA.