ANSVSA: Pesta porcină africană evoluează în aproape 200 de localități din 19 județe



Pesta porcină africană evoluează în 197 de localități din 19 județe, cu peste 700 de focare, a anunțat, miercuri, ANSVSA. Au fost sacrificați peste 360.000 de porci și s-au acordat despăgubiri în valoare de peste 250 milioane de lei.
Potrivit ANSVSA, la această dată, pesta porcină africană evoluează în 197 de localități din 19 de județe, cu un număr de 716 focare, dintre care 12 în exploatații comerciale.
În alte două județe există doar cazuri la mistreți.
Au fost stinse 520 de focare, cele mai multe în Tulcea, Ialomița, Brăila, Constanța și Călărași.
În total au fost sacrificați 365.486 de porci afectați de boală și există 1.249 cazuri la mistreți.
Până miercuri, au fost despăgubiți 8.615 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 251.467.020 de lei.
Prezența virusului pestei porcine africane în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în județul Satu Mare.
„Evoluția bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice și de laborator, iar zilnic se analizează situația existentă, se aplică măsuri și se întreprind acțiuni în funcție de circumstanțe”, arată ANSVSA.



Recomandări

Alertă sanitar-veterinară tot mai apăsată după ce febra aftoasă a dus la pierderea a peste 20.000 de bovine, în Ungaria și Slovacia

Alertă sanitar-veterinară tot mai apăsată după ce febra aftoasă a dus la pierderea a peste 20.000 de bovine, în Ungaria și Slovacia

Crescătorii de porci, loviți din toate părțile din cauza focarelor de pestă africană și, mai nou, de febră aftoasă din Europa

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava