Un număr de 32 de automate pentru distribuirea laptelui, care sunt alimentate din producția unor ferme, a fost suspendată în urma controalelor privind nivelul de aflatoxină, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimenelor (ANSVSA).
Precizarea ANSVSA vine după în presă au apărut informații privind suspendarea activității a 300 astfel de automate.
„Numărul de 300 de automate cu activitate suspendată, menționat în mass-media, nu este real, având în vedere că numărul total al automatelor pentru distribuirea laptelui existente în România este de 335, iar rezultatele parțiale ale centralizării datelor arată că a fost suspendată activitatea unui număr de 32 de astfel de automate”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de ANSVSA.
Potrivit sursei citate, automatele pentru distribuirea laptelui sunt alimentate din producția unor ferme. În cazul în care există suspiciuni de depășire a limitei de aflatoxină M1 pentru o fermă, laptele provenind de la aceasta fermă este oprit de la livrare și comercializare, deci nu mai alimentează automatele unde furnizează în mod obișnuit lapte, explică ANSVSA.
În același context, arată ANSVSA, comercializarea laptelui prin aceste automate se reia numai în momentul în care buletinele de analiză demonstrează că laptele este bun pentru consum. „Este o măsură de prevenire a pătrunderii pe piață a unor produse care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor, care se aplică de Autoritate, conform prevederilor legale”, se menționează în comunicat.
ANSVA mai informează că acțiunea de control dispusă pentru laptele materie primă este în curs de finalizare și a vizat ferme, centre de colectare, unități de procesare și automate de distribuire a laptelui. Rezultatele acțiunii vor fi făcute publice în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea centralizării datelor de la nivel național.
Vicepreședintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a declarat, joi, că laptele care se află pe piață este bun de consum, iar cantitatea cu aflatoxină peste limitele admise, care a fost sechestrată și va fi distrusă, reprezintă aproximativ 0,2 la sută din producția zilnică de 20.000 de tone a României.
Mănăstireanu, care a preluat miercuri conducerea instituției, a mai precizat că la cele trei ferme unde a fost descoperit lapte cu aflatoxină în proporție de peste 0,05 la sută (limita admisă), a fost înlocuit furajul administrat animalelor, de unde provine toxina, cu unul curat. În prezent, laptele produs la două dintre ferme are 0 la sută conținut de aflatoxină, iar la cealaltă continuă monitorizarea, a mai spus Mănăstireanu.
Lapte cu aflatoxină peste limita admisă a fost depistat la trei ferme, două centre de colectare și două centre de procesare, în urma controalelor demarate la nivelul tuturor unităților, de la cele de producție la cele de procesare.
Potrivit reprezentanților ANSVSA, la acel moment, fuseseră verificate 1.062 din cele 1.284 de probe prelevate de la aceste unități, rezultatul final al anchetei urmând să fie anunțat spre sfârșitul săptămânii viitoare.
Ancheta a fost demarată după ce, în 4 martie, au fost depistate niveluri ridicate de aflatoxină în produsul crud la o fermă.