ANSVSA a instituit alertă de febră aftoasă, după confirmarea unui caz în Bulgaria



Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a instituit o alertă pentru prevenirea contaminării cu virusul febrei aftoase, cea mai periculoasă boală a animalelor, după ce un caz de febră aftoasă la mistreți a fost confirmat în Bulgaria.
Astfel, șeful autorității, Radu Roatiș-Chețan, a convocat vineri un grup de experți în domeniu, pentru a elabora strategia de supraveghere și protecție.
„Principalele zone de risc pentru introducerea virusului pe teritoriul României le reprezintă în acest moment județele Constanța, Tulcea, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt și Dolj”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.
Autoritatea a informat în acest sens autoritățile locale din județele de risc și asociațiile de vânători.
„Această boală este foarte contagioasă, iar implicațiile economice sunt de notorietate ca fiind dezastruoase, se pot închide zone întregi. Orice apariție a unei boli se comunică imediat la Uniunea Europeană și, după ce se întrunește un comitet special, se dau deciziile la nivelul statelor comunitare. Noi am dispus de urgență măsuri de control și prevenire în zonele de risc de la granița cu Bulgaria, iar specialiștii noștri, împreună cu autoritățile locale, sunt în alertă pentru a împiedica oricare posibilitate de contaminare”, a declarat Roatiș-Chețan în comunicat.
Boala a fost depistată la trei mistreți vânați în regiunea Burgas, într-o zonă situată la doi kilometri de granița cu Turcia.
„România este liberă de febra aftoasă din 1974, iar acest statut este menținut și reconfirmat anual de către Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor. (…) Speciile susceptibile sunt toate animalele biongulate – bovine, bubaline, ovine, caprine, porcine domestice sau sălbatice, răspândirea explozivă a virusului făcând din aceasta cea mai periculoasă boală a animalelor, în principal din cauza impactului economic major datorat pierderilor cauzate de moartea animalelor, reducerea producțiilor animaliere și nu în ultimul rând din cauza blocării comerțului cu animale și produse și subproduse de origine animală”, precizează ANSVSA.
Autoritatea amintește de epidemia de febă aftoasă care a afectat Marea Britanie în 2001, când au fost ucise circa șase milioane de animale. Epidemia a provocat atunci pierderi în agricultură și lanțul alimentar estimate la 3,1 miliarde lire sterline.