Ansamblul Studențesc „Arcanul”, în spectacolul „Primăvară, primăvară…”, la USV

Ansamblul Studențesc „Arcanul”, în spectacolul „Primăvară, primăvară…”, la USV
Ansamblul Studențesc „Arcanul”, în spectacolul „Primăvară, primăvară…”, la USV

Ansamblul Studențesc „Arcanul” USV va susține în această seară, începând cu ora 19.00, un spectacol extraordinar pe scena Auditorium „Joseph Schmidt” din campusul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Spectacolul este organizat de către Universitatea „Ștefan cel Mare” și Casa de Cultură a Studenților Suceava și este dedicat sosirii primăverii.
Spectacolul „Primăvară, primăvară…” promite o incursiune în lumea tradițiilor românești, prin dansuri autentice, cântece de suflet și ritmuri populare vibrante, interpretate de studenții ansamblului. Publicul va avea ocazia să se bucure de o atmosferă de sărbătoare, în care talentul și pasiunea tinerilor artiști vor aduce pe scenă frumusețea și energia folclorului românesc, sub îndrumarea unor profesioniști ai domeniului, precum coregraful Ioan Ilie Nemțoi, coordonatorul artistic Călin Brăteanu și coordonatorul general al programelor, Sorin Pohoață.
Repertoriul ansamblului cuprinde dansuri tradiționale din diverse regiuni ale României, cu un accent deosebit pus pe tradițiile și obiceiurile din Bucovina. Fiecare spectacol combină elemente autentice de coregrafie, costume populare specifice și acompaniament orchestral live, oferind publicului o experiență culturală inedită. Printre cele mai apreciate momente artistice se numără Dansul Arcanului, un simbol al mândriei și al vitalității tinerilor bucovineni.
Intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile.

Recomandări

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ