Cultural

Ansamblul „Poienița”, aplaudat de românii din satul ucrainean Voloca



Ansamblul „Poienița”, în spectacol la Voloca
Ansamblul „Poienița”, în spectacol la Voloca

După ce sâmbătă i-au încântat pe cernăuțeni cu două spectacole „pe cinste”, unul pe terasa unui restaurant românesc și altul pe scena Teatrului din Cernăuți, Ansamblul Folcloric „Poienița” din Poiana Stampei a revenit duminică în mijlocul iubitorilor de folclor românesc din Ucraina.
De această dată, a fost vorba de Voloca, o localitate locuită în proporție de 90% de români.
Spectacolul a început în acordurile tarafului condus de profesorul Dănuț Lăcătuș și ale soliștilor vocali pregătiți de Petrică Chiforescu, directorul Casei de Cultură din Poiana Stampei. Evoluția a făcut parte, ca și precedentele, din seria de manifestări derulate, pe parcursul a două zile, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor “Întâlniri bucovinene”.
Așa cum am aflat de la Petrică Chiforescu, aceste spectacole au intenția de a prezenta publicului o imagine despre cultura noastră, despre stilul de viață și despre tradițiile din Bazinul Dornelor.
O notă de mulțumirepentru „Poienița”
Profesionalismul membrilor ansamblului a fost de fiecare dată la un înalt nivel, fapt reflectat de numeroasele aprecieri ale organizatorilor spectacolului de la Voloca, printre care s-au numărat reprezentanții autorităților locale, dar și Corneliu Senciuc, fost șef al Administrației Culturale a Cernăuțiului, profesor de muzică, dirijor de renume internațional, fost președinte de jurii la festivaluri și concursuri muzicale din Franța, Germania, Rusia și Ucraina, autor de cărți dedicate muzicii instrumentale și tarafurilor din Bucovina istorică.
“Eu, astăzi, la acest spectacol, nu pun note. Pun o notă de mulțumire tuturor celor care au urcat pe scenă. L-am remarcat pe dirijorul tarafului, Dănuț Lăcătuș, un trompetist care promite foarte mult, dovadă că a fost premiat cu premiul cel mai mare, trofeul, în urmă cu doi ani, la Cernăuți, la unul din cele mai grele concursuri folclorice. Din partea tuturor organizatorilor, din partea mea personal vă mulțumesc din suflet, pentru modul cum s-a prezentat orchestra și soliștii care au perspectivă și viitor. Mulțumesc dansatorilor, am văzut că aveți coloritul localității. Vă iubesc, suntem o familie. Nu avem ce împărți, noi vă stimăm și dumneavoastră ne stimați”, a spus Corneliu Senciuc.
Colaborare artistică între Poiana Stampei și Voloca
Cu ocazia întâlnirii de la Voloca, Petrică Chiforescu i-a oferit primarului din localitate o icoană din partea Parohiei Poiana Stampei și un coș în care au fost puse, pe un prosop țesut cu motivele specifice comunei sucevene, afinată bucovineană, colac tradițional și o cobză de păstrăv.
Tot în cadrul întâlnirii de la Voloca, la care a participat și contabila Ana Rusu, în calitate de reprezentant al Primăriei Poiana Stampei, s-au pus bazele unei colaborări, astfel încât, în a doua zi de Crăciun, o delegație a satului Voloca și câțiva artiști vor veni la Poiana Stampei pentru a participa la spectacolul de datini și obiceiuri din această localitate, urmând ca pe 7 ianuarie 2012, sucevenii să fie din nou la Voloca cu spectacole de datini și obiceiuri de iarnă.
“Acest teritoriu al satului Voloca, pe care ne aflăm noi astăzi, conform primelor date istorice, a făcut parte din pământurile Mănăstirii Putna. Însă, anii au trecut și noi suntem în statul Ucraina, iar voi sunteți cei mai apropiați vecini ai noștri. Chiar dacă suntem despărțiți de hotar, cultură, limba cea română ne este comună. De aceea sunt foarte bucuros, ca primar al acestui sat, să avem în ospeție Ansamblul «Poienița». Vă mulțumesc că ați participat la “Întâlniri Bucovinene” și ați ajuns în satul nostru. Vă doresc să fiți așteptați pe cele mai înalte scene europene, pe scene din România și Ucraina. Eu doresc ca Ansamblul «Poienița» măcar o dată pe an să viziteze și Voloca”, a spus Valentin Glopina, primarul satului Voloca.
În finalul spectacolului, cei prezenți au dansat, împreună cu membrii Ansamblului „Poienița”, Hora bucovineană.


Ansamblul „Poienița”, în spectacol la Voloca
Ansamblul „Poienița”, în spectacol la Voloca
Ansamblul „Poienița”, în spectacol la Voloca
Ansamblul „Poienița”, în spectacol la Voloca
Ansamblul „Poienița”, în spectacol la Voloca
Ansamblul „Poienița”, în spectacol la Voloca
Corneliu Senciuc
Corneliu Senciuc
Ansamblul „Poienița”, în spectacol la Voloca
Ansamblul „Poienița”, în spectacol la Voloca