Comunicații

ANRC obligă Vodafone și Orange să reducă tarifele de interconectare cu 40%

Companiile Vodafone și Orange vor fi obligate să reducă tarifele de interconectare, în perioada septembrie 2006-ianuarie 2009, cu câte 11,3% în patru etape, până la 5,03 eurocenți/minut, a anunțat luni Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații (ANRC).
Tarifele de interconectare, respectiv de terminare a apelurilor, în rețelele Vodafone și Orange reprezintă sumele plătite celor două companii pentru apelarea din alte rețele și se ridică în prezent la 0,1 dolari/minut (0,0831 euro/minut), nivel stabilit la finele anului 2003.
„Acest nivel al tarifelor corespunde costurilor eficiente, permițând totodată recuperarea investițiilor cu o marjă rezonabilă de rentabilitate”, se arată într-un comunicat al ANRC.
Prin stabilirea calendarului de reducere a tarifelor de interconectare, ANRC asigură fundamentarea acestor tarife în funcție de costuri, demers care va echilibra, potrivit instituției, șansele concurențiale pentru toți operatorii de telefonie și va împiedica obținerea unor câștiguri nejustificate de către operatorii cu putere semnificativă.
„Orientarea pe costuri a tarifelor de interconectare a fost un proces lung și laborios. Decizia se bazează pe analiza științifică minuțioasă a datelor, pe consultarea continuă cu industria, precum și pe bunele practici din UE. Scăderea tarifelor de interconectare face posibilă reducerea tarifelor la apelurile în alte rețele, este deci în interesul utilizatorilor români și al concurenței”, a afirmat președintele ANRC, Dan Georgescu.
Pentru a determina valoarea tarifelor de interconectare, ANRC a dezvoltat, cu sprijinul unui consultant specializat, un model tehnico-economic de calcul a costurilor, care ia în calcul cheltuielile asociate instalării, operării și întreținerii unei rețele publice de telefonie mobilă.
Potrivit datelor ANRC, cei patru operatori de telefonie mobilă (Orange România, MobiFon, Telemobil și CosmOTE România) aveau la finele anului trecut 13,35 milioane de utilizatori.
Vodafone România contestă reducerea tarifelor de interconectare
Modelul de calculație a costurilor de interconectare impus de Autoritatea Națională de Regelementare în Comunicații (ANRC) este „incorect”, întrucât subestimează costurile reale ale Vodafone România, a afirmat luni operatorul de telefonie mobilă.
Reprezentanții Vodafone Romania consideră că, pentru a fi eficient și aplicabil, un astfel de model trebuie să reflecte costurile reale ale operatorilor și să fie elaborat cu responsabilitate și profesionalism.
“Ne exprimăm încă o dată îngrijorarea față de efectele deciziei ANRC și apreciem că aceasta pune în pericol susținerea pe termen lung a investițiilor planificate de Vodafone România, cu efecte negative asupra întregii industrii de comunicații mobile din România”, a declarat într-un comunicat directorul general al Vodafone România, Liliana Solomon.
Potrivit comunicatului Vodafone România, decizia ANRC urmează unor discuții bilaterale insuficiente, demarate în luna august 2005, constând într-o conferință telefonică și două întâlniri cu consultantul extern al ANRC.
„Spre deosebire de practica europeană, procesul de consultare cu ANRC a fost formal și nu a implicat o analiză obiectivă a tuturor factorilor”, se precizează în comunicatul operatorului.
Reprezentanții Vodafone au identificat o serie de deficiențe în elaborarea modelului de calculație impus de ANRC, una dintre acestea fiind cota de piață prognozată de ANRC pentru anul 2009, care include traficul aferent atât utilizatorilor 2G, cât și celor 3G, însă costurile exclud investițiile în 3G, deja efectuate sau planificate pentru anii următori.
„Amintim că Vodafone România plătește 35 de milioane dolari pentru utilizarea licenței 3G, la care se adaugă costuri de zeci de milioane în dezvoltarea rețelei și a serviciilor 3G”, se menționează în document.
Vodafone România mai arată că media europeană a tarifelor de interconectare la nivelul anului 2005 a fost de 12,79 eurocenți/minut, conform raportului European Electronic Communications Regulation and Markets 2005.
De asemenea, în Bulgaria, o piață asemănătoare cu cea românească, inclusiv din punctul de vedere al puterii de cumpărare, tarifele de interconectare sunt de 19 eurocenți/minut.
Orange România: Tarifele de interconectare, neviabile pe o piață în creștere
Modelul de calculație a costurilor de interconectare impus de Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații (ANRC) nu este unul care să se fi dovedit a fi viabil în țările aflate într-o puternică creștere, așa cum este piața locală, a afirmat, ieri, operatorul Orange România.
„Este relevant faptul că nici una din țările din estul Europei nu a aplicat încă un astfel de model, tocmai pentru a nu afecta dezvoltarea piețelor de telefonie”, se arată într-un comunicat al Orange România.
În plus, reprezentanții operatorului spun că rezultatul comunicat de ANRC se găsește nu numai la cel mai scăzut nivel european, ci și sub costurile de interconectare ale Orange România.
„Modelul adoptat de ANRC a fost dezvoltat și aplicat doar în patru țări cu piețe mature, ce au o evoluție predictibilă și cu stadii de dezvoltare diferite față de România din punct de vedere macroeconomic”, se menționează în documentul Orange România.
„Aplicarea tarifelor după acest model va avea un impact negativ asupra Orange România și a clienților săi. Se va încetini ritmul de investiții al companiei, dezvoltarea de noi produse și servicii, a acoperirii teritoriale și, nu în ultimul rând, se vor afecta relațiile internaționale cu operatorii străini. Astfel, vom fi obligați să plătim tarife cu până la 300% mai mari comparativ cu tarifele oferite partenerilor străini pentru același serviciu”, a declarat directrul comercial al Orange România, Thierry Millet.
Orange România este cel mai important operator de telefonie mobilă, cu peste 7 milioane de clienți la finele lunii martie.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Deputatul PNL Ioan Balan solicită clarificări de la ministrul Energiei privind tarifele la electricitate și distribuirea tichetelor pentru energie

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători. FOTO Shutterstock
Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători. FOTO Shutterstock