ANPDCA: Legea adopției va fi modificată. Propunerile vor fi prezentate în octombrie

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDCA), Gabriela Coman, a anunțat, vineri, că va propune un set de modificări privind Legea adopției, care vizează reducerea unor termene și simplificarea unor proceduri și ar urma să fie prezentate în octombrie, informează Mediafax.Coman a declarat că intenționează să propună modificarea Legii adopției, în acest sens fiind deja consultați specialiștii din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, care au făcut propunerile lor.Președintele ANPDCA a explicat că propunerile de modificare există deja, dar vor putea fi prezentate, ca proiect de lege refăcut, până la jumătatea lunii octombrie.Întrebată dacă avizarea proiectului pe care îl va prezenta ar putea să dureze ani de zile, așa cum s-a întâmplat în cazul modificării anterioare a legii, secretarul de stat a precizat că acest lucru depinde de interes și de cum va fi susținută legea.

Recomandări

Propuneri ale ASFOR pentru îmbunătățirea activității sectorului forestier din România, în contextul crizelor și problemelor actuale

52 de copii abandonați, aflați în grija statului, au fost adoptați anul trecut și cresc acum în familii iubitoare

Adulții cu dizabilități din centrele rezidențiale vor putea fi luați în plasament de către asistenți personali profesioniști