ANPC: Peste 41.000 de controale în mai puțin de un an, 18.516 au vizat produse alimentare



Președintele ANPC, Bogdan Cristian Nica, a anunțat, vineri, că inspectorii instituției au făcut, în perioada 25 mai 2012 – 15 martie 2013, peste 41.000 de acțiuni de control, din care 18.516 au avut în vedere produse alimentare, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 34.941.346 lei.
Potrivit președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), din totalul celor 41.271 controale, 18.516 au vizat produsele alimentare, alte 13.210 au avut în vedere produse nealimentare, 4.338 – servicii alimentare, iar 3.806 au vizat operatori economici furnizori de servicii nealimentare.
Totodată, în aceeași perioadă, au fost efectuate 100 de controale la operatori economici cu produse financiare, alte 449 – la operatori care oferă servicii financiare, iar 505 – la operatori economici care au ca obiect de activitate „alte servicii”.
În privința numărului de reclamații privind serviciile de cablu TV, au fost înregistrare un număr de 5.126 sesizări, din care 2.791 au fost întemeiate, în timp ce pentru firmele de telefonie au fost înregistrate 4.861 de sesizări, din care 1.252 au fost întemeiate. Numărul de reclamații privind operatorii economici care oferă servicii pentru internet a fost de 1.301, din care 344 au fost întemeiate, potrivit ANPC.
Valoarea mărfurilor comunitare neconforme controlate oprite definitiv de la comercializare a fost de 695.487 lei, iar cea a mărfurilor extracomunitare neconforme controlate oprite definitiv de la comercializare – 435.844 lei.
În același interval, numărul proceselor verbale de constatare și contravenție cu amenzi încasate este de 13.326, valoarea amenzilor încasate operativ a fost în cuantum de 33.235.227 lei, iar cea a produselor distruse – 754.824 lei. Valoarea amenzilor încasate după procedura executării silite a fost de 1.706.119 lei, a mai precizat sursa citată.
Din totatul de 27.507 de sesizări și reclamații înregistrate în ultimele zece luni, au fost soluționate 25.880, alte 5.424 fiind rezolvate pe cale amiabilă.
Președintele ANPC, Bogdan Cristian Nica, a mai spus, la conferința organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor că, anual, Consumers International, ca organizație internațională a asociațiilor de consumatori, este preocupată ca în 15 martie să fie dezbătută „o temă globală unică”, de actualitate pentru consumatori.
„În 2013, tema propusă de Consumers International pentru marcarea evenimentului este «Acum! Justiție pentru Consumatori», care pune accent pe modul cum sunt apărate drepturile consumatorilor, cum sunt rezolvate reclamațiile acestora, cum sunt reprezentate drepturile colective în instanță, precum și gradul de accesibilitate la justiție”, a precizat președintele ANPC.
Potrivit lui Nica, România, ca membru UE, a adoptat întreaga legislație în domeniul protecției consumatorilor încă din faza de preaderare, a participat și continuă să participe activ la realizarea politicilor comunitare și să coopereze în conformitate cu reglementările Uniunii, asigurând cadrul necesar între instituțiile cu responsabilități în aplicarea regulilor tehnice naționale precum monitorizarea produselor de pe piața de consum și modul de funcționare a pieței din perspectiva consumatorului.