Oamenii încep să știe tot mai multe despre drepturile lor și există din ce în ce mai puține plângeri nefondate, raportul între procesele pierdute și cele câștigate de ANPC cu consumatori fiind unu la cinci, a spus joi președintele ANPC, Bogdan Nica, la conferința Mediafax Talks about Competition.
Potrivit președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), s-a vorbit mult despre clauzele abuzive și „unde și-au găsit locul”.
„Este vorba de toți cei care, în calitatea lor de persoane fizice sau juridice, practică un comerț, furnizează bunuri și servicii, intervin în relații contractuale între părți. Și în acest contract există clauze, unele sunt vădit abuzive, dar tot trebuie trecute prin filtrul instanțelor. Și vă dau o statistică: 571 la 173, numărul de procese pe care ANPC le-a câștigat cu profesioniști care au avut clauze abuzive în contracte și au fost reclamați de consumatori. E un raport de cinci la unu, cât se poate de avantajos pentru consumator”, a spus Bogdan Nica.
Președintele ANPC a adăugat că, odată cu introducerea unor noi prevederi legislative, începând cu 1 octombrie, în situația în care se constată o clauză abuzivă, aceasta se transpune ulterior la toate contractele de același tip și la consumatori care nu au reclamat.
„E un principiu corect, european, care trebuie să fie avertisment pentru profesioniști atunci când vor să obțină profit prin clauze abuzive. Nu se întâmplă ca de mâine să vină foarte mulți oameni și să reclame cauze care nu sunt de fapt abuzive. Oamenii încep să știe din ce în ce mai multe despre drepturile lor și există din ce în ce mai puține plângeri nefondate. Să nu ne așteptăm ca această lege să creeze un abuz al reclamanților sau falși reclamanți”, a mai spus președintele ANPC.
Prevederile legale privind posibilitatea denunțării clauzelor abuzive din contracte se aplică din 1 octombrie.
Scrisoarea de intenție transmisă de Guvern către Fondul Monetar Internațional pentru încheierea unui nou acord și prezentată recent de MEDIAFAX prevede că procesele având pe rol denunțarea clauzelor considerate abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv pentru credite bancare, vor fi judecate doar la nivelul instanțelor superioare sau de o instanță specializată unică, iar judecătorii vor fi „instruiți” pentru aplicarea „armonizată” a legii.