ANPC cere o lege privind informarea în cazul excursiilor grupurilor de peste 10 minori



Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va propune elaborarea unui act normativ prin care să fie informată la nivel local în cazul excursiilor cu grupuri de peste zece persoane sub 18 ani, care sunt cazate mai mult de cinci zile.
Vicepreședintele ANPC, Mihai Mohaci, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că trebuie modificat cadrul legislativ în acest domeniu, pentru ca Autoritatea să poată interveni „foarte dur”.
„Există reglementări pentru grupurile de copii care se deplasează în tabere organizate, însă există în piață grupuri de copii venite prin agenții de turism, nu în regim de tabere, care scapă controlului ANPC”, a precizat Mohaci.
Astfel, ANPC va propune elaborarea unui act normativ prin care Autoritatea, la nivel local, dat și prefecturile să fie informate în cazul excursiilor cu grupuri de peste zece persoane, care au sub 18 ani și sunt cazate mai mult de cinci zile, pentru a putea fi verificate condițiile de cazare și cele referitoare la alimentația persoanelor respective.
„Vom interveni foarte dur în acest domeniu, dar menționez că și profesorii au o responsabilitate în acest caz, pentru că ei aleg locurile unde are loc excursia”, a subliniat vicepreședintele ANPC.
Mohaci a făcut referire la cazul copiilor cazați într-o pensiune din Bran și care au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară.
Un număr de 24 de copii aflați într-o tabără școlară la Bran au fost aduși, în noaptea de joi spre vineri, cu zece ambulanțe și mașini ale SMURD, la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov și la Spitalul de Copii cu suspiciune de toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat produse din bucătăria pensiunii din Bran, unde erau cazați. Copiii au fost internați cu vărsături și o stare generală de deshidratare.
Copiii au vârste cuprinse între șapte și 14 ani și sunt din București, Bacău, Constanța și Sibiu.
Potrivit medicilor, în prezent, starea copiilor este bună, diagnosticul cu care au fost internați în spital fiind de toxiinfecție alimentară.
Reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentară Brașov și ai Direcției de Sănătate Publică Brașov au făcut o anchetă la pensiunea din Bran unde au fost cazați copiii, unitatea turistică fiind închisă.