O anume stare de perplexitate persistă încă după această ultimă etapă a grupelor Ligii Campionilor. Nici nu știu care anomalie merită mai multă atenție. Probabil că lui Manchester i-a plăcut atât de mult pe Arena Națională încât și-a propus să revină cu ocazia finalei Ligii Europa, altfel nu se explică această splendidă prăbușire de la Basel. Măcar va avea prilejul să-și ia revanșa față de Manchester City, și ea coborâtă la nivelul doi european. Dacă la meciul de la Basel îmi dădea cineva dubla X2 și-mi spunea să dorm liniștit că Manchester lucrează pentru mine, nu mi-ar fi sunat deloc a escrocherie tip FNI.
Apoi, scenariul în urma căruia a fost eliminată Ajax mi se pare extrem de pervers. Fiind mare amator de paradoxuri, semnalasem unui coleg o anume situație: dacă Ajax-ul pierde în fața Realului cu 3-0 și Lyon bate cu 4-0 la Zagreb, cele două ar fi la egalitate perfectă – de puncte, golaveraj, goluri marcate, meciuri directe. În acest caz probabil că ar fi mers mai departe Lyon, datorită coeficientului UEFA superior. N-a fost să fie chiar așa, deși jumătate de condiție se îndeplinise, fiindcă francezii i-au masacrat efectiv pe croați, marcând cu două goluri mai mult decât le trebuia. Știu ce s-a speculat, nici nu cred, nici nu resping, dar ceea ce e mai revoltător e felul cum un tușier-grămadă le-a scos două goluri lăncierilor de pe tabelă!
Și, ca să ne convingem cât de parșiv e acest sport, echipa din Franța care avea cele mai mari șanse de calificare înainte de ultima etapă, chiar și peste ale lui Marseille, mă refer la Lille, a ratat calificarea pe terenul și pe mâna ei. Orice calificare! Fiindcă n-a fost în stare s-o bată pe Trabzonspor, n-a prins nici măcar primăvara de pe locul 3. Un singur gol-goluț al lui Lille ar fi făcut inutilă victoria rușilor de la ȚSKA la Milano și ar fi dus-o în optimile Ligii Campionilor. Așa, a rămas să se ia de mână cu Oțelul, ca între codașe. Deși parcă nu-i același lucru.
