Peste 13.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel național, în perioada 25 aprilie – 1 mai, cele mai multe fiind în Capitală și în județele Cluj, Constanța, Iași, Dolj și Satu Mare, informează, joi, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel național sunt înregistrate 13.041 de locuri de muncă.
Cele mai multe posturi vacante sunt în București (740) și în județele: Cluj (1.645), Constanța (1.443), Iași (923), Dolj (603), Satu Mare (511), Hundeoara (425), Călărași (405) și Vâlcea (386).
Județele cu cele mai puține locuri de muncă disponibile sunt: Bacău (11), Mehedinți (19), Suceava (33), Sălaj (37), Galați (49), Ialomița (61) și Covasna (70).
La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 1.054 de locuri de muncă, cele mai multe pentru: ingineri și subingineri (peste 100), programator (65), consilier financiar-bancar (49), asistent medical generalist (48), consilier vânzări asigurări (41), inspector asigurări (18), manager (14) și consultant în management (12).
Pentru studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 11.987 locuri de muncă, cele mai multe pentru: confecționer-asamblor articole din textile (958), muncitor necalificat în industria confecțiilor (613), operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice (530), ospătar/chelner (379), casier (368), agent de securitate (288), vânzător (267), bucătar (248) și lucrător bucătărie/spălător vase mari (192).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php .