ANOFM: Peste 10.600 de posturi vacante, la nivel național, în perioada 11 – 17 iulie



Peste 10.600 de posturi vacante sunt înregistrate la nivel național, în perioada 11 – 17 iulie, cele mai multe fiind în Capitală și în județele Cluj, Iași, Timiș, Constanța, Sibiu, Hunedoara și Argeș, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Din datele centralizate de ANOFM, rezultă că în toată țara sunt disponibile 10.650 de locuri de muncă.
Cele mai multe posturi neocupate sunt în București (757) și în județele Cluj (1.620), Iași (551), Timiș (530), Constanța (463), Sibiu (430), Hunedoara (389), Argeș (378), Mureș (367), Brașov (358) și Satu Mare (355).
Județele cu cele puține locuri de muncă vacante sunt Mehedinți (22), Ialomița (33), Caraș-Severin (38), Suceava (40), Teleorman (60), Galați (62), Brăila și Sălaj (câte 69).
La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 793 locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri și subingineri, asistent medical generalist (62), analist servicii client (59), programator (52), farmacist (31), consilier vânzări asigurări, consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală (câte 19).
Pentru studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 9.857 de locuri de muncă, cele mai multe pentru: muncitor necalificat în industria confecțiilor (889), confecționer-asamblor articole din textile (720), operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice (426), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (303), agent de vânzări (268), și șofer autocamion/ mașină de mare tonaj (253).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php.