ANOFM: Numărul locurilor de muncă vacante scade cu peste 1.700 în perioada 7-14 august



Peste 8.000 de locuri de muncă vacante vor fi disponibile, la nivelul întregii țări, în perioada 7 – 14 august, în scădere cu peste 1.700 față de săptămâna în curs, informează, vineri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Potrivit datelor centralizate de ANOFM, în perioada 7-14 august, la nivel național, vor fi disponibile 8.404 locuri de muncă, comparativ cu 10.161 anunțate pentru săptămâna în curs.
Cele mai multe posturi vacante sunt înregistrate în Capitală (1.014) și în județele Hunedoara (506), Arad (442), Dolj (420), Brașov (376), Satu Mare (315), Cluj (293), Călărași (275), Suceava (270), Prahova (267) și Sibiu (258).
La polul opus, județele cu cele mai puține locuri de muncă disponibile sunt: Alba (17), Ialomița (28), Mehedinți și Ilfov (câte 35), Dambovita 55, Botoșani (59), Giurgiu (65), Brăila și Vâlcea (câte 70), Bistrița-Năsăud (73), Vrancea (78), Mureș (79) și Tulcea (80).
Pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 420 locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri și subingineri (153), contabil (24), asistent medical generalist (17), consilier economist în management (10), asistent medical cu studii superioare (7), inspector asigurări (5).
Pentru studii medii și profesionale, ANOFM a înregistrat 7.984 de locuri de muncă, principalele ocupații pentru care sunt oferite fiind confecționer-asamblor articole din textile (724), muncitori necalificați la ambalarea produselor solide și semisolide (409), agent securitate (396), operator confecționer industria îmbrăcăminte-țesături, tricotaje, materiale sintetice (348), șofer autoturisme și camionete (341) sau muncitori necalificați în industria confecțiilor (312).
Mai sunt oferite locuri de muncă și pentru alte ocupații, precum: șofer autocamion/mașină de mare tonaj (96), miner în subteran (90), ambalator manual (86), ospătar (78), agent de asigurare (73), muncitor necalificat în silvicultură (65), zugrav, vopsitor (51), croitor mănuși piele (45), barman (30), brutar (23) sau coafor (18).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă sau pot accesa adresa de internet www.anofm.ro.