Annie Lennox, operată la coloană



Cântăreața Annie Lennox, fosta solistă a formației Eurythmics, se recuperează în urma unei operații la coloana vertebrală, la care a fost supusă săptămâna trecută, după ce s-a plâns de dureri, informează site-ul său oficial, citat de Reuters.
Săptămâna trecută, Lennox se afla în Mexic, la o conferință despre maladia SIDA. Cântăreața a fost nevoită, însă, să se întoarcă în Marea Britanie pentru că se simțea rău, la coborârea din avion, pe aeroportul din Londra, ea fiind transportată într-un scaun cu rotile.
„E un lucru nou! M-am simțit puțin ca Elizabeth Taylor”, a declarat Lennox pe blogul său. „O parte din planurile mele au fost amânate pentru că nu pot face foarte multe dacă nu pot merge cum trebuie”, mai scrie cântăreața.
Chirurgii au operat-o pe Lennox la un spital londonez, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru că unul dintre nervii coloanei vertebrale îi afecta mobilitatea piciorului stâng.
„Operația s-a desfășurat conform planului și Annie este în perioada de recuperare, acasă. Annie transmite mulțumirile și aprecierea sa tuturor celor care i-au trimis mesaje de susținere în ultimele zile”, se arată pe site-ul oficial al artistei.
Cu toate acestea, operația o obligă pe Lennox să amâne lansarea albumului său retrospectiv până la începutul anului viitor, acesta fiind programat inițial pentru jumătatea lunii septembrie.