Actorii americani Anne Hathaway și Denzel Washington vor prezenta împreună concertul organizat în onoarea laureatului premiului Nobel pentru pace pe 2010, care va avea loc la Oslo, în decembrie, potrivit organizatorilor, citați de Reuters.
Printre muzicienii invitați să susțină recitaluri la acest concert, organizat pe 11 decembrie, la Oslo, se numără veteranul rocker Elvis Costello, cântăreața pop Robyn, cântărețul pop-funk Jamiroquai, compozitorul și solistul pop Barry Manilow, dar și celebrul pianist de jazz Herbie Hancock.
Concertul din acest an este organizat în onoarea laureatului Nobel pentru pace Liu Xiabo, disidentul chinez și activistul pentru drepturile omului care este arestat la domiciliu în China.
Comitetul Nobel a anunțat, săptămâna aceasta, că familia disidentului chinez nu va putea fi prezentă la Oslo pentru a primi medalia, diploma și cele 10 milioane de coroane suedeze (1,44 milioane de dolari) care sunt acordate în fiecare an laureatului premiului Nobel pentru pace.
Premiul Nobel pentru pace este una dintre cele mai prestigioase distincții onorifice din lume, care, de-a lungul timpului, a fost acordată unor personalități marcante pentru evoluția întregii omeniri: maica Teresa, Nelson Mandela, Mihail Gorbaciov, arhiepiscopul Desmond Tutu, actualul președinte al SUA, Barack Obama, Kofi Annan, Al Gore și mulți alții.
În ultimii 16 ani, ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace a fost urmată de un grandios concert, la care au participat figuri emblematice ale industriei muzicale internaționale: Donna Summer, Natasha Bedingfield, Wyclef Jean, Diana Ross, Annie Lennox, Alicia Keys, Juanes, Kylie Minogue, Simply Red, Lionel Richie, John Legend, Duran Duran, Damien Rice, Andrea Bocelli, Tony Bennett, Diana Krall, The Chieftains, The Cardigans, Craig David, Santana, Paul MacCartney, Youssou N’Dour, Bon Jovi, Tina Turner, Sting, artiști printre care se regăsesc și câțiva dintre colaboratorii de suflet ai pianistului Herbie Hancock.
Actrița americană Anne Hathaway, în vârstă de 28 de ani, a fost apreciată de critici, recent, pentru rolul din „Rachel Getting Married”, de Jonathan Demme, pentru care a fost nominalizată, în 2009, la premiile Oscar. Actrița a jucat, de asemenea, în „Diavolul se îmbracă de la Prada” și în „Brokeback Mountain”.
Denzel Washington a devenit celebru în anii ’90, pentru interpretarea reușită a unor personaje care au existat în realitate, precum Steve Biko, Malcolm X, Rubin Carter, Melvin B. Tolson, Frank Lucas și Herman Boone. El a câștigat două Globuri de Aur și două premii Oscar („Glory” și „Zi de instrucție”), fiind al doilea afro-american, după Sidney Potier, care a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal, grație prestației sale din filmul „Zi de instrucție” (2001).