În ultima perioadă, actrița americană Anne Hathaway a avut de-a face cu măritișul mai mult ca niciodată. Astfel, în „Rachel Getting Married”, vedeta interpretează rolul unei toxico-dependente, care iese din centrul de reabilitare în ziua căsătoriei surorii sale. În „Bride wars”, Anna analizează „cea mai frumoasă zi” din punct de vedere comic, nunta transformându-se într-un fel de competiție între două prietene, care decid să se mărite în aceeași zi.
În realitate însă, actrița nu vrea să audă de căsătorie. „Sinceră să fiu, deși pe platoul de filmare am ajuns des la altar, în viața de zi cu zi nici nu îmi trece prin cap să fac acest pas. Când voi găsi persoana potrivită, dacă o voi găsi, vom vedea ce vom face. Dar, pentru moment, nici prin cap nu îmi trece”, a spus vedeta.