Actrița americană Anne Hathaway este din nou singură.
La premiera celui mai recent film al său, vedeta din „The Devil Wears Prada” a apărut singură pe covorul roșu, nefiind însoțită de iubitul ei, Raffaello Follieri. Potrivit apropiaților actriței, aceasta a pus punct relației de patru ani cu omul de afaceri italiano-american, 29 de ani, acum o săptămână.
Din câte se pare, decizia vedetei a survenit după scandalurile în care a fost implicat numele iubitului ei. Hathaway s-a temut, se pare, ca faptele dubioase ale partenerului să nu îi afecteze cariera.
„A fost de-a dreptul zdrobitor pentru ea să îl părăsească și este devastată că s-a ajuns aici, dar nu a avut de ales. Scandalurile lui îi strică reputația”, a mărturisit o sursă.
Cei doi nu sunt la prima despărțire. Anul trecut, cei doi au mai făcut o „pauză” în relația lor, după ce Follieri a fost dat în judecată de un asociat.